Sâmbătă, 25 Martie 2006 - 07:31 AM Aleg.RO: Marginalizatii primarului PSD din Topoloveni Copii de bani gata abonati la ajutoare sociale

Publicat de: ---

romanialibera Cinci tineri, odraslele unor stabi din PSD si Primaria Topoloveni, "marginalizate" social, dar cu averi de 2,5 miliarde lei, primesc ajutoare sociale de la primarie . Cei cinci primesc, evident in locul altor amarati, un ajutor social de cate 3,5 milioane lei/luna, bani publici. Primul pe lista "marginalizatilor" din Topoloveni este Liviu George Ungureanu (23 de ani), nimeni altul decat odrasla fostului inspector general adjunct al ISJ Arges, Gheorghe Ungureanu. In prezent consilier judetean PSD si profesor la Universitatea Pitesti. Juniorul Ungureanu este la randul lui student la aceeasi facultate la care preda taticul. In ancheta sociala efectuata de "specialistii" Primariei Topoloveni scrie urmatoarele: "Nu are casa de locuit, nu detine terenuri si nu este incadrat in munca. Si pentru ca tanarul aflat in dificulatate beneficiaza de un venit mediu garantat, de numai 800.000 lei/luna, in urma anchetei sociale i s-a mai acordat, incepand cu 2004, inca 2,7 milioane lei/luna", probabil in completare. In realitate, familia Ungureanu este una dintre cele mai instarite din Topoloveni. Potrivit declaratiei de avere a consilierului judetean Gheorghe Ungureanu, familia detine o avere evaluata la 2,5 miliarde lei, constand in: teren intravilan in Topoloveni, in suprafata de 7.500 mp, in valoare de 500 milioane lei (clar subevaluat); alte doua terenuri agricole, in suprafata de 17.500 mp, evaluate la 750 milioane lei; un apartament de 64 mp, evaluat la 450 milioane lei; doua case, aflate in acelasi oras Topoloveni, si un Ford Mondeo, fabricatie 2001. In respectiva declaratie de avere figureaza si mama "marginalizatului", Maria Ungureanu, care este director general adjunct al Scolii Generale din orasul-fief al PSD, cu un venit anual de 148 milioane lei. Locul 2 pe lista "marginalizatilor social" din Topoloveni este ocupat de Nicolae Dan Stirbescu (23 de ani), odrasla sefei Serviciului Urbanism din cadrul Primariei Topoloveni, tatal fiind inginer topograf. Pe locul 3 se afla fiica directorului Administratiei Financiare Topoloveni, Liliana Gabriela Coca (24 de ani). Mama tinerei "marginalizate social" este ospatarita la restaurantul "Valmar" al primarului Botarca. Urmatorii doi "defavorizati social" sunt copiii unui alt angajat al Primariei Topoloveni, Ion Serban. Unul dintre fratii "marginalizati" este si proprietarul unei firme de Internet. Un articol de Stefan Dumitru Afrimescu


(758 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
România Liberă

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa România Liberă:

Marginalizatii primarului PSD din Topoloveni Copii de bani gata abonati la ajutoare sociale | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.51897001266479 seconds.