Miercuri, 22 Martie 2006 - 06:47 AM Aleg.RO: Creditul BIRD a incitat spiritele în CL Arad

Publicat de: Florin TOMUȚA

AMOS News Consilierii locali din Arad au aprobat contractarea unui împrumut de la Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare, destinat canalizării a trei cartiere din municipiu. Aprobarea contractului a adus și unele contestații din partea aleșilor Opoziției. Primul care a adus obiecții proiectului de hotărâre a fost consilierul independent Rodica Borza.

„Odată la trei luni suntem chemați să aprobăm câte un credit fabulos. Am ajuns în situația în care nici nu mai știm câte sute de milioane de euro avem contractate, că nimeni nu mai vorbește mărețele proiecte. Nu mi se pare normal să contractăm asemenea împrumuturi și toate actele să le semneze primarul, fără ca noi să știm nimic.

Remarc o strategie de-a dreptul înnebunitoare a actualului Executiv care deja știe cum va arăta bugetul Primăriei în anul 2022. Nici Mama Omida nu cred că ar reuși să-și facă asemenea planuri“, a declarat Rodica Borza.

Consilierul a cerut colegilor săi să voteze un amendament prin care primarul Gheorghe Falcă să fie obligat ca înainte de a semna acordurile privind împrumutul, acestea să fie prezentate și supuse votului în Consiliului Local. Chiar dacă a adus și argumente în acest sens, amendamentul a fost respins de majoritatea aleșilor locali.

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă a anunțat, deja, că reprezentanții Băncii Internaționale de Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) au aprobat condițiile de creditare și criteriile de rambursare a unui credit destinat canalizării în trei cartiere din oraș.

Proiectul cuprinde extinderea rețelei de canalizare și reabilitarea sistemului rutier în cartierele Gai, Bujac și Sânicolaul Mic și are o valoare de 47,2 milioane euro, ceea ce reprezintă 94 la sută din valoarea investițiilor făcute la realizarea rețelelor de canalizare din cele trei cartiere. Potrivit memorandumului, municipalitatea arădeană va participa la lucrări cu suma de 3,1 milioane euro, care vor fi suportați din bugetul local, ceea ce reprezintă 6 la sută din valoarea investiției. Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă a susținut că rambursarea se va face până în anul 2022.

Prin realizarea acestui proiect, rețeaua de canalizare va fi extinsă în proporție de 96 la sută în municipiu. Lucrările sunt prevăzute să se finalizeze în anul 2008.


(438 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Florin TOMUȚA


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Creditul BIRD a incitat spiritele în CL Arad | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.55349588394165 seconds.