Luni, 20 Martie 2006 - 07:10 AM Aleg.RO: Intre secrete de partid si obiectivele pentru 2008 Oamenii prefectului mai vor patru ani la sefia PNL Timis

Publicat de: ---

romanialibera Echipa ramasa mostenire de la actualul prefect apolitic de Timis, Ovidiu Draganescu, a chemat, sambata, la sfat Delegatia Permanenta judeteana a PNL, dupa care si-a lansat oficial "la apa" echipa pentru alegerile din 9 aprilie . Titular este Liviu Borha, vicepresedinte al Consiliului Judetean, urmat de vicepresedintii Viorel Oancea - deputat, Traian Stancu - consilier judetean, Sorin Supuran - sef al Autoritatii Rutiere Romane din judet. Tinta pentru 2008: scaunul lui Ostaficiuc Noutatea fata de echipa veche este tanarul Ciprian Jichici, acum secretar coordonator si purtator de cuvant al filialei, care tinteste un post de vicepresedinte. Pe langa Supuran, care a fost propus de Draganescu sa ii ia locul de la Prefectura in caz ca alegea politica, in echipa ramane un alt apropiat al prefectului, Laviniu Bedrosian. In calitatea sa de sef al Corpului de Control al prefectului, acesta din urma il apara inca pe inaltul functionar public de acuzatiile echipei liberale adverse, motivand ca atacurile lor sunt nedemne, din moment ce Draganescu s-a decis sa lase politica liberala pe mana altora si sa se ocupe de administratie, conform legii. Al doilea membru din echipa lui Borha apropiat de prefect este Florin Virteiu, soferul lui Draganescu, pe vremea cand acesta era deputat. La fel ca in orice campanie, s-au fixat si obiective ambitioase. Unul dintre ele este functia din fruntea Primariei Timisoara, pe care liberalii se chinuie de mai multe legislaturi sa puna mana. Institutia este condusa de Gheorghe Ciuhandu, care este si presedintele PPCD. In 2004, candidatul liberal a cules doar putin peste 5 la suta din voturile timisorenilor. Desi majoritatea partidelor au facut deja propuneri pentru postul de primar, PNL are o mare lipsa de o persoana cunoscuta la nivelul orasului de pe Bega. Proiectul politic al echipei Borha are, totusi, o tinta in plus: presedintia Consiliului Judetean, scaun care este ocupat acum de colegul de Alianta din PD, Constantin Ostaficiuc. Spre deosebire de democrati, care si-au deschis portile pentru membrii altor partide, liderii PNL nu isi doresc sa coopteze alesii altora, insa tin portile din fata deschise pentru membrii care au plecat pe usa din dos. In motiunea prezentata, sambata, Borha a promis sprijin politico-administrativ alesilor uitati prin comunele timisene. Un articol de Alina Sabou


(423 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
România Liberă

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa România Liberă:

Intre secrete de partid si obiectivele pentru 2008 Oamenii prefectului mai vor patru ani la sefia PNL Timis | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.61829710006714 seconds.