Joi, 16 Martie 2006 - 06:27 AM Aleg.RO: Nastase - deputat si membru PSD de rand

Publicat de: ---

Averea Noua ore de sedinta au decis soarta lui Adrian Nastase: demisia din functia de partid si din cea de presedinte al Camerei Deputatilor . Ieri, Nastase si-a anuntat oficial demisia in Biroul Permanent al Camerei, el urmand sa faca acelasi lucru astazi in plen. Cel care i-a montat pe liderii PSD sa-l indeparteze pe Nastase a fost Mircea Geoana, care a avut un discurs virulent impotriva fostului premier. El i-a facut golani si mizerabili pe deputatii care au semnat lista de sustinere a lui Adrian Nastase, intocmita de Eugen Bejinariu. Nici presedintii de organizatii nu au scapat de tirul lui Geoana. El i-a acuzat pe acestia ca nu au luat atitudine clara in discursurile lor pentru rezolvarea problemelor din partid de teama ca Nastase s-ar putea intoarce la conducerea partidului. Curatenia de primavara Ion Iliescu a spus si el ca o decizie trebuie luata in privinta lui Nastase, dar ca problemele partidului nu se opresc aici si ca sunt si alte persoane care aduc prejudicii de imagine. Din acest motiv, liderii PSD au convenit instituirea unui Consiliu de Onoare condus de Iliescu, care sa rezolve mai clar asemenea probleme pe viitor. Nastase a incercat sa potoleasca adversitatea impotriva sa spunandu-le colegilor ca nu are de gand sa mai candideze si ca nimeni nu trebuie sa se mai simta amenintat de prezenta lui in partid. Dar tonul impaciuitor nu i-a fost de folos. In timp ce Nastase le-a cerut colegilor un vot care sa arate daca mai este sau nu considerat util in partid, Geoana a cerut ca votul sa arate daca decizia conducerii partidului de a-i cere demisia lui Nastase a fost sau nu corecta. Pusi in fata acestei decizii directe, 36 de lideri PSD au votat pentru, 16 impotriva, la care s-a adaugat o abtinere. Geoana a condus cu pricepere intalnirea de noapte pentru ca nu i-a lasat pe vicepresedintii partidului sa ia cuvantul de teama ca acestia ar putea vorbi in favoarea fostului premier. Intalnirea de marti noaptea a avut si victime: senatorul Ioan Solcanu a fost luat cu Salvarea pentru ca i s-a facut rau de atatea dezbateri. "Tap ispasitor" La finalul intalnirii de la Hotelul Confort, Adrian Nastase a tinut sa arate ca este un fel de "tap ispasitor" pentru problemele din partid. El a spus ca PSD ar putea pierde functia de la Camera si a atras atentia ca, pe viitor, "involutiile" partidului nu mai pot fi puse pe seama sa. In schimb, Mircea Geoana a fost de parere insa ca Adrian Nastase ar fi trebuit sa evite acest vot si sa decida singur cu privire la demisia din functii. Un viitor Consiliu National care nu va avea loc, potrivit lui Geoana, inainte de raportul de tara, este cel care va decide daca va fi sau nu Congres extraordinar. Tinerii sustinatori ai lui Nastase, cum de exemplu Titus Corlatean si Victor Ponta, vor insa ca purificarea PSD sa continue, daca tot a inceput cu mentorul lor. Marian Vanghelie si Marian Oprisan nu sunt mai buni si nu pot conduce reforma din partid, cred acestia. Ei se tem ca Mircea Geoana si-a rezolvat doar problemele de rivalitate personala, iar acum va opri procesul de credibilizare a partidului. Dorneanu, posibil candidat Mircea Geoana i-a convocat ieri din nou pe liderii PSD pentru o sedinta de lucru avand ca subiect principal functia de presedinte al Camerei lasata libera de Nastase. Miron Mitrea a precizat presei ca nici el, nici Viorel Hrebenciuc nu vor fi candidati din partea partidului pentru acel loc. Numele vehiculat pentru candidatura este cel al lui Valer Dorneanu care a mai avut aceasta functie in timpul guvernarii PSD. Apropiatii lui Nastase nu ii dau insa nicio sansa de reusita, asa incat deputatul e considerat doar un om de sacrificiu in acest joc. Tot ieri, Geoana a preluat conducerea departamentelor de specialitate din partid care apartineau de drept presedintelui executiv. Mazilirea lui Nastase deschide lupta pentru suprematia in PSD in care se intrec Mircea Geoana, Ioan Rus si Ion Iliescu Clement Sava  


(391 )

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Averea

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Averea:

Nastase - deputat si membru PSD de rand | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.