Marți, 07 Martie 2006 - 07:04 AM Aleg.RO: Basescu il ameninta pe Tariceanu cu stenograma

Publicat de: ---

evenimentulzilei Presedintele i-a reprosat premierului ca PNL face "un joc politic lipsit de fair-play" pe tema atributiilor ofiterilor de informatii .

Presedintele si premierul s-au certat din nou ieri, la Palatul Cotroceni, pe tema legilor sigurantei nationale. Nemultumit ca liberalii intretin public ideea ca, prin statutul ofiterului de informatii, seful statului ar dori sa instaureze un stat politienesc, in debutul intalnirii lunare cu liderii partidelor parlamentare, presedintele i-a reprosat premierului ca nu-si respecta angajamentele luate in CSAT. “Ce, Caline, ai uitat ce-am vorbit in CSAT? Ai probleme de memorie”, i-a spus Basescu lui Tariceanu. “N-am uitat”, a raspuns iritat premierul Tariceanu, dupa ce presedintele trecuse deja sa-i salute pe ceilalti lideri de partide.

“Nu-i nimic, scoatem stenograma, ca sa fim linistiti”, a continuat Basescu. La finalul discutiilor, premierul Tariceanu a declarat ca nu a simtit niciun repros din partea presedintelui, iar seful statului a spus ca ceea ce i-a reprosat premierului reprezinta “detalii”. Presedintele i-a acuzat apoi pe liberali ca fac un “joc politic lipsit de fair-play”.

“Este regretabil jocul si putin urat”, a punctat seful statului. El a afirmat ca va cere aprobarea CSAT pentru a face publica stenograma sedintei Consiliului, din 13 februarie, referitoare la discutia privind legile sigurantei nationale, unde, potrivit presedintelui, toata lumea a fost de acord cu procedura. Tariceanu a fost de acord cu acest lucru. Precedent in statutul politistului Presedintele a citit apoi un articol din statutul politistului, care prevede ca acesta este absolvit de orice raspundere daca, in exercitarea atributiilor de serviciu in limitele legii, “a cauzat suferinta ori vatamarea unor persoane ori a adus un prejudiciu”. El a precizat ca, la adoptarea statutului politistului, acest articol a fost sustinut fara rezerve de PNL, PD si de PSD, care se afla la putere.

Traian Basescu a mai spus ca nu isi insuseste nici articolul din statutul politistului, nici pe cel din statutul ofiterilor de informatii, considerand ca acesta trebuie reformulat, pentru ca oricine trebuie sa raspunda in fata legii. “Din punctul meu de vedere, asa cum rezulta si din stenograma, reprezinta un material brut”, a adaugat seful statului. Un alt subiect discutat la Cotroceni a fost modificarea Constitutiei. Presedintele Traian Basescu a afirmat ca toate partidele au fost de acord cu acest lucru, dar numai liberalii cred ca schimbarea legii fundamentale este o urgenta. Chiar si reprezentantii PRM, care initial s-au declarat impotriva unui astfel de demers, au spus ca vor participa la lucrarile unei eventuale comisii de modificare a Constitutiei.

Avertisment pentru secui Reprezentantii partidelor au vazut diferit intalnirea cu presedintele Traian Basescu. In timp ce liderul UDMR Marko Bela a afirmat ca “agenda a fost prea incarcata”, liderii PSD si PRM, Mircea Geoana si Corneliu Vadim Tudor, si-au facut campanie electorala. Geoana a criticat faptul ca nu s-a discutat niciun subiect de pe agenda populatiei, cum ar fi pensiile, in timp ce Vadim Tudor a sarit ca ars din cauza mitingului pe care UDMR intentioneaza sa-l organizeze pe 15 martie, la Targu Mures.

De altfel, acest subiect a fost unul care a starnit dezbateri furtunoase in timpul discutiilor cu presedintele Basescu, care a promis ca institutiile statului isi vor face datoria. “Public, fac apel la liderii secui si ii atentionez ca este o mare eroare sa adopte un document public anticonstitutional. Fac public apel la cei care cred ca o incalcare a legii se poate combate cu deplasari mari de mase de oameni pentru a impiedica citirea unui document politic, ca este, de asemenea, o eroare”, a spus presedintele. Ardelean, avocatul ofiterilor de informatii “Ofiterii de informatii trebuie sa aiba si posibilitatea de a face acte de constatare a unei infractiuni care vizeaza securitatea nationala, adica acte premergatoare urmaririi penale”, a apreciat ieri chestorul Virgil Ardelean, seful Directiei Generale de Informatii si Protectie Interna (DGIPI) a Ministerului Administratiei si Internelor.

El a admis ca aceasta prevedere se bate cap in cap cu recomandarile UE. “Pe de o parte, avem recomandarile Uniunii Europene, ca serviciile de informatii sa isi limiteze activitatile la culegerea de informatii. Pe de alta parte, consider ca este normal ca un ofiter de informatii care stie ca un terorist a plasat o bomba sa poata sa puna mana pe infractor, sa faca un proces-verbal de constatare (actul premergator urmarii penale) si abia apoi sa il predea organelor de ancheta”, a precizat Ardelean.

Teoria sefului DGIPI a fost sustinuta si de prim-adjunctul sefului SRI, locotenent-colonelul Florian Coldea, care a precizat ca astfel de prevederi legislative se impun. (Raluca Dan)

Tariceanu si Basescu - 07cotroceni_RzV.jpg


(480 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Evenimentul Zilei

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Evenimentul Zilei:

Basescu il ameninta pe Tariceanu cu stenograma | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 1.0940520763397 seconds.