Vineri, 03 Martie 2006 - 08:14 AM Aleg.RO: "Blocada" UDMR si PNL contra PD in Consiliul Local Dispute intre membrii coalitiei, la Targu-Mures

Publicat de: ---

romanialibera Disensiunile dintre membrii partidelor din coalitia de guvernare au iesit din nou la iveala in judetul Mures . De aceasta data disputele s-au dat in plina sedinta a Consiliului Local Targu-Mures. Scandalul a inceput ieri, cand alesul liberal Liviu Pop a atras atentia colegilor sai ca isi desfasoara activitatea in conditii improprii, in timp ce primarul municipiului, Dorin Florea, care este si liderul filialei PD, s-a izolat in biroul sau, unde beneficiaza de tot confortul. "Primarul nostru sta blindat sa nu ajunga nimeni la el, cu aer conditionat in birou, iar noi stam in aceleasi bancute ale Comitetului de Consilieri de pe vremuri", a spus Liviu Pop. Acesta le-a mai cerut consilierilor sa adopte o hotarare prin care sa i se ceara socoteala lui Florea in legatura cu anumite investitii. La randul sau, alesul UDMR Bakos Levente s-a aratat si el nemultumit de conditiile in care membrii CL sunt obligati sa isi desfasoare activitatea. "La urmatoarea sedinta, eu si inca niste colegi de banca am hotarat sa aducem o masa la care sa putem sa ne asezam macar in mod civilizat dosarele", a spus Bakos. Fostul consilier independent Doru Opriscan, prieten apropiat al primarului Dorin Florea, s-a simtit nevoit sa il apere pe edil. Astfel, acesta le-a atras atentia consilierilor locali ca au prevazut pentru anul 2004 amenajarea salii de sedinta, dar au revenit ulterior asupra deciziei pentru ca suma alocata, respectiv 6 miliarde lei, li s-a parut mult prea mare. Opriscan nu s-a limitat insa la atat si a trecut la contraofensiva impotriva colegilor de coalitie. "Poate ar trebui sa facem si noi eforturi pentru a nu transforma sedinta de CL in circ. Si sa nu lasam loc la speculatii cum ca unii dintre noi venim sub influenta bauturilor alcoolice la sedinta", a spus acesta. Declaratia acestuia a incins, insa, spiritele in CL, consilierul UDMR Benedek Istvan cerandu-i lui Opriscan sa faca imediat precizari clare in legatura cu acest aspect. "Sa insinuezi ca cineva vine in stare de ebrietate la sedinte este foarte grav. Faceti nominalizarea si suportati consecintele", a spus Benedek. "Daca nu v-ati dat seama, domnul Pop Liviu e sub influenta alcoolului", a spus scurt Opriscan, a carui reactie de aparare a primarului i-a nemultumit pe mai multi alesi locali. Acestia din urma sustin ca este sfidator modul in care sunt tratati de executivul de la Targu-Mures. Un articol de Adrian A. Giurgea


(428 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
România Liberă

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa România Liberă:

"Blocada" UDMR si PNL contra PD in Consiliul Local Dispute intre membrii coalitiei, la Targu-Mures | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.61221599578857 seconds.