Sâmbătă, 26 Februarie 2005 - 12:01 PM Aleg.RO: Vadim anuntă anticipate până la Crăciun

Publicat de: Roxana Bucată

azi Traian Băsescu nu va prinde Crăciunul la Cotroceni, crede presedintele PRM, C.V.Tudor. El spune că zilele tandemului Băsescu-Tăriceanu sunt numărate si că a primit semnale de la Roma si Bruxelles cum că vor fi alegeri anticipate în octombrie. „Noi considerăm anul 2005 un an electoral", a declarat liderul PRM „Cum l-am terminat pe Constantinescu, o să-l terminăm si pe Băsescu", a adăugat el.
Vadim îi contestă credibilitatea presedintelui în lupta anti coruptie atât timp cât, spune el, Băsescu a fost însotit la Londra de Călin Marinescu, „Sogunul", fostul secretar de stat din Ministerul Transporturilor „alături de care Traian Băsescu a prăduit flota României", sau de Dinu Patriciu la Moscova, unul dintre „subiectii" PNA si ai Oficiului National pentru Controlul si Prevenirea Spălării Banilor. Despre Călin Popescu Tăriceanu, Vadim afirmă că surse din serviciile secrete i-au comunicat strategia premierului: va conduce Guvernul pentru o perioadă scurtă (6-9 luni), va da două-trei „tunuri", după care va pleca, iar variantele pentru înlocuirea sa sunt Theodor Stolojan ori Mugur Isărescu.
Presedintele PRM a apreciat faptul că Alianta D.A. este „receptivă" fată de opozitie, spre deosebire de guvernarea PSD, care a plătit pentru aroganta sa. CV Tudor promite dezvăluiri cu privire la presedintele Traian Băsescu, căruia i-a mai găsit patru apartamente în Bucuresti si despre Adrian Năstase, ale cărui conturi bancare au fost găsite în Monte Carlo.


(786 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Azi
· Alte știri din sursa
Azi

· Alte știri de la Roxana Bucată


Azi: Cea mai citită știre din sursa Azi:

Vadim anuntă anticipate până la Crăciun | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.60334205627441 seconds.