Miercuri, 01 Martie 2006 - 07:39 AM Aleg.RO: Viceprimarul Devei si-a dat masteratul cu soferul

Publicat de: Oana Munteanu

Cotidianul Florin Oancea, viceprimarul Devei, si-a trimis soferul in locul sau la unul dintre examenele pentru finalizarea masteratului in Administratie publica locala . Soferul s-a dus la filiala din Deva a Universitatii de Vest „Vasile Goldis“ Arad si a luat nota 9. Viceprimarul din Deva, Florin Oancea (foto), a vrut sa scape de un examen si l-a trimis pe soferul primariei, Ion Ognean, in locul sau. „Am fost sesizati de catre un coleg de-al masteranzilor ca nu domnul viceprimar a fost in sala de examen, ci altcineva“, a declarat Ion Pitulescu, directorul Centrului din Deva al Universitatii. Acesta a adaugat ca in urma sesizarii a comparat lucrarea respectiva cu alte lucrari mai vechi ale viceprimarului din Deva si a observat diferente. „Am vrut sa testez universitatea“ Viceprimarul Oancea sustine ca a vrut sa demonstreze prin aceasta metoda cum in cadrul universitatii respective diplomele de master se obtin foarte usor. „Mi-am trimis soferul la acest examen pentru ca am vrut sa-i testez. Nu au fost verificate buletinele, iar profesorii s-au prins doar dupa terminarea examenului. Soferul meu are studii medii, dar la acest examen a luat nota 9. Eu m-am prezentat la urmatoarele examene si am luat 8 si 10“, a precizat Oancea. Oancea risca inchisoarea „Sa fim seriosi, nu cred ca domnul viceprimar a vrut sa ne testeze pe noi. Domnul Oancea chiar si-a cerut scuze, cind a aflat ca va fi exmatriculat in urma acestui incident“, a declarat Ion Pitulescu. Acesta a adaugat ca va sesiza organele de urmarire penala pentru substituire de persoana. Surse din Politia Deva au declarat ca, daca se dovedeste ca viceprimarul se face vinovat de acest delict, risca o pedeapsa cu inchisoarea de la trei luni la trei ani. •


(693 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Cotidianul
· Alte știri din sursa
Cotidianul

· Alte știri de la Oana Munteanu


Azi: Cea mai citită știre din sursa Cotidianul:

Viceprimarul Devei si-a dat masteratul cu soferul | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.66185593605042 seconds.