Miercuri, 01 Martie 2006 - 07:39 AM Aleg.RO: La Bucuresti se da ora exacta in domeniul averilor

Publicat de: Robert Mihailescu&nb

Sfin R epartitia averilor parlamentarilor pe regiuni istorice ale României respecta, în linii mari, corelatia cu gradul de bogatie al locuitorilor zonelor respective . Astfel, cei mai saraci deputati si senatori provin din Moldova. Însumata, averea lor (declarata!) se cifreaza undeva în jurul valorii de 26 de milioane de euro. Membrii Camerei Inferioare au acumulat mai mult: 16 milioane euro, fata de 9,5 milioane euro cât au „strâns” senatorii. Împreuna, urmasii lui Stefan cel Mare au o avere cu putin mai mare decât deputatii care au fost alesi la Bucuresti.
Pe locul I se situeaza, la mare distanta, Muntenia si Dobrogea. Parlamentarii de pe aceste meleaguri au pus ban peste ban si au acumulat o avere semnificativa: aproape 400 de milioane de euro.
Transilvania, recunoscuta multa vreme drept stindard al industriei românesti, dar si pentru harnicia locuitorilor, pentru anii buni de cultura a muncii în Imperiul Austro-Ungar si pentru cei câtiva nemti pe care îi mai are, nu se prezinta stralucit în ceea ce priveste spiritul afacerist al reprezentantilor electoratului: doar 60 de milioane de euro, atât au reusit sa acumuleze parlamentarii de aici. Deputatii, mai numerosi, detin ponderea: 36 de milioane de euro.
„Miticii”, în schimb, cum sunt alintati locuitorii Capitalei de ardeleni, demonstreaza, prin averea declarata, ca au învatat ceva din lectia capitalismului. La peste 270 de milioane de euro se ridica suma rezultata din declaratiile de avere ale fericitilor reprezentanti ai bucurestenilor în forul legislativ. Senatorii domina clar competitia, cu o avere însumata de peste 250 de milioa-ne de euro. Nici deputatii nu stau chiar prost: terenurile, casele, masinile, tablourile, afacerile si bijuteriile acestora sunt evaluate la peste 21 de milioane de euro.

Nascut în Salaj
Deputatii cei mai saraci par a proveni din Salaj. Averea însumata a celor patru (doi de la PSD, unul de la UDMR si unul de la PNL) se cifreaza undeva în jurul sumei de 450.000 de euro. Liberalul nu are casa si se deplaseaza cu o Lada Niva, dar are bijuterii, obiecte de cult si de arta în valoare de peste 10.000 de euro. Cel mai sarac deputat se pare ca-l întâlnim în Capitala: este vorba de tânarul democrat Popp Cosmin Gabriel, care la cei aproape 25 de ani, a trecut cu nonsalanta la aproape toate rubricile „nu este cazul”. Adica nu are nici casa, nici masina, nici terenuri si nici bijuterii. Singurul sau venit este salariul de deputat. Are în schimb o datorie de aproape 22.000 de euro la Porsche Leasing România... si o declaratie de avere neactualizata din 2005.
Judetul Salaj pare a fi o zodie proasta din punct de vedere financiar si pentru senatori. Aici întâlnim cele mai mici averi declarate dintre toate judetele României. Cei doi senatori, un UDMR-ist si un PRM-ist, au o avere cumulata care depaseste cu putin 110.000 euro. Maghiarul pare ceva mai asezat: un hectar de padure, un apartament si un Opel Vectra. Omul lui Vadim nu are decât un apartament de doua camere. Masina, un Re-nault 18, a vândut-o anul trecut cu 46 de milioane de lei (vechi).

Iasiul, cel mai bogat târg al Moldovei
La deputati domina un liberal, Relu Fenechiu. Are case, terenuri, firme si exceleaza la masini: Audi A8, BMW X5, Subaru si Mitsubishi, toate cumparate dupa 2003. La polul opus se situeaza aliatul de guvernare Petru Movila, deputat PD. Doua terenuri, fara casa, fara actiuni, dar cu masina Skoda. În rest, declara ca traieste din salariul de parlamentar. Senatorii ieseni nu se ridica însa la înaltimea colegilor din Camera Inferioara, în ciuda numelor celebre de politicieni. Cel mai avut este democratul Dan Cârlan, urmat de Ion Solcanu si de Varujan Vosganian, presedintele Comisiei de buget finante a Senatului.

Prahovenii nu iubesc creditele
Cei mai bogati deputati din Muntenia se regasesc în judetul Prahova. Doar doi din cei 14 alesi ai neamului prahovean nu au investit în terenuri. În schimb, toti au cel putin o casa. Liberalul Ion Luchian are chiar cinci, la care se adauga un cabinet medical si patru masini: un Oltcit, un Mercedes si un Ford, plus o remorca apicola. Se pare ca deputatii prahoveni sunt adeptii auto-finantarii. Cu exceptia PSD-istului Marian Saniuta, nici unul nu are datorii.

Saracia naste milionari
Unul dintre judetele sarace ale României, Hunedoara, recunoscut în trecut pentru fostele sale exploatatii miniere si astazi pentru disponibilizati, reuseste sa dea câtiva parlamentari cu averi de invidiat. Aici sunt prezenti deputatii cei mai bogati din Transilvania, cu o avere care depaseste, însumata, 7 milioane de euro. „Cel mai cel” din regiune este liberalul Dan Radu Rusanu. O parte importanta a averii o are însa în Arges, unde are câteva hectare bune de livezi si terenuri a-gricole. Investitiile imobiliare ale PNL-istului au ajuns pâna în Brasov si Teleroman. Nu a scapat nici suburbia Bucurestiului, Rusanu fiind în posesia a aproape 30 de hectare în Voluntari. La acestea se adauga trei apartamente în Capitala si un spatiu comercial de peste 500 metri patrati. Nu are masina sa se deplaseze între proprietati, dar are tablouri, bijuterii si sculpturi de peste 50.000 de euro...
Si senatorii din Hunedoara s-au descurcat. Desi doar trei, au o avere cumulata de aproape sapte milioane de euro. În frunte este PRM-istul Viorel Duca, a carui avere este evaluata la peste patru milioane de euro. Duca are în proprietate un ...ranch, în Nevada, Statele Unite. Tot în State are o clinica medicala. A investit si în Austria, unde are un apartament si o casa de locuit. Cu economia locala a fost mai modest: a cumparat în Hunedoara doua garsoniere, de 29 si 25 de metri patrati. A mai achizitionat si un spatiu comercial, tot micut, de 44 de metri patrati. Însumate, cele trei afaceri imobiliare neaose au o suprafata de doar o treime din cea mai „mica” proprietate externa a sa, apartamentul din Austria.
Îl secondeaza liberalul Viorel Arion (aproape doua milioane de euro), iar pe locul trei este poetul Adrian Paunescu, si el cu o colectie impresionanta de terenuri si case prin mai toata tara. Totusi, titlul de cel mai bogat senator din Transilvania este adjudecat, fara rezerve, de [citeste mai departe] »


(415 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Săptămâna Financiară

· Alte știri de la Robert Mihailescu&nb


Azi: Cea mai citită știre din sursa Săptămâna Financiară:

La Bucuresti se da ora exacta in domeniul averilor | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 1.6934750080109 seconds.