Joi, 15 Decembrie 2005 - 09:26 AM Aleg.RO: O firma-pusculita a lui Videanu executa lucrari ilegale de zeci de milioane de euro

Publicat de: Iulia Nitescu

romanialibera Reprezentantii Organizatiei PSD Bucuresti intentioneaza sa sesizeze Curtea Constitutionala, Departamentul National Anticoruptie si Parchetul General în legatura cu grave nereguli sesizate în contractele desfasurate de Primaria Generala a Capitalei . Concret, vicepresedintele PSD Bucuresti Vlad Dumitrescu acuza fapte penale care i-ar putea fi atribuite primarului general Adriean Videanu, obisnuit "sa conduca Primaria ca pe propriul SRL, fara sa dea socoteala nimanui".

Cine a aprobat începerea lucrarilor?
Vlad Dumitrescu, vicepresedintele Organizatiei PSD Bucuresti, a prezentat ieri o serie de date referitoare la proiectul privind "Reabilitarea zonelor urbane cu deficiente majore în servicii de alimentare cu apa si canalizare în municipiul Bucuresti", care a fost pus în discutia Consiliului General al Capitalei la 29 noiembrie. Consilierii generali au decis sa amîne atunci dezbaterea Hotarîrii privind acest proiect pe motiv ca, desi proiectul se refera la opt zone ale Capitalei care ar urma sa beneficieze de reabilitarea sistemelor de apa si canalizare, firma Romair Consulting, cea care a realizat studiul, a cuprins în plan doar 4 cartiere. Reprezentantul PSD atrage atentia asupra firmei Romair Consulting, devenita un fel de abonat al contractelor derulate de Primaria Capitalei, dupa ce, în campania electorala din 2004, a fost un sponsor de baza al Partidului Democrat si al candidatului Adriean Videanu. Chiar daca proiectul cu pricina a fost retras din dezbaterea Consiului General, fiind amînat pîna cînd studiul realizat asupra celor opt zone va fi complet, în zona de Nord a Capitalei, una dintre cele opt cuprinse în proiect, lucrarile de canali-zare au demarat. "Lucrarile au început deja fara sa se astepte aprobarea Consiliului. Este amplasat chiar si un panou pe care scrie ca acolo se realizeaza o lucrare pentru municipalitate", sustine Vlad Dumitrescu. Consilierul PSD vrea sa stie cine a aprobat demararea lucrarilor, de vreme ce Consiliul General nici nu a discutat subiectul. "Este furt la drumul mare. Valoarea proiectului este de 80 de milioane de euro, în timp ce doar componeneta privind zona de Nord este de 60 de milioane".

Videanu conduce Primaria din avion
Vlad Dumitrescu reaminteste în context despre un alt abuz al lui Adrian Videanu, în legatura cu care primarul general a fost interpelat de PSD Bucuresti în urma cu o luna, dar la care nu a raspuns nici pîna astazi. Este vorba despre prelungirea contractului cu firma de parcari Dali, prelungire care s-a facut fara aprobarea Consiliului General al Capitalei. "Bucurestenii ar trebui sa nu mai plateasca parcarile Dali", sustine Octavian Petrovici, purtatorul de cuvînt al PSD Bucuresti. Petrovici îi mai cere primarului Videanu sa explice care a fost scopul numeroaselor deplasari pe care le-a facut în stainatate în ultima perioada si pe banii cui: "Adriean Videanu conduce Primaria din avion. Numai în ultima luna, a fost plecat în strainatate trei saptamîni. A fost la Londra o saptamîna si, în timp ce Departamentul de Relatii Internationale a spus ca primarul este plecat în interes personal în Marea Britanie, la întoarcere, Videanu a sustinut ca a fost o calatorie în interes de serviciu. Vrem sa stim exact daca Adriean Videanu se plimba în interes personal pe banii statului".


(610 )

 

Link-uri înrudite

· Alte ºtiri din sursa
România Liberã

· Alte ºtiri de la Iulia Nitescu


Azi: Cea mai citit㠺tire din sursa România Liberã:

O firma-pusculita a lui Videanu executa lucrari ilegale de zeci de milioane de euro | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparþin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conþinutul acestora.