Marți, 13 Decembrie 2005 - 01:11 PM Aleg.RO: Epidemie de motiuni pentru sanatatea lui NicolaescuEpidemia de rujeola a incins ieri spiritele in parlament . Ministrul sanatatii, liberalul Eugen Nicolaescu, s-a prezentat in fata plenului Senatului pentru a face o informare cu privire la gestionarea cazurilor de rujeola. Pentru ca s-au declarat extrem de nemultumiti de modul in care a fost gestionata aceasta criza, liderii PSD au decis ieri sa depuna o motiune simpla cu privire la epidemia de rujeola, iar impreuna cu deputatii PRM, sa inainteze o motiune de cenzura pe tema pachetului de legi privind sanatatea. Opozitia a solicitat si crearea unei comisii parlamentare de ancheta pentru cercetarea imprejurarilor care au dus la moartea unui numar atat de mare de copii.
Desi senatorii aprobasera in sedinta de joi solicitarea facuta de grupul parlamentar al Partidului Romania Mare, ca ministrul sanatatii sa se prezinte ieri in parlament, liderul grupului D.A. din aceasta Camera, Puiu Hasotti, a tinut sa atraga atentia, de la prezidiu, ca Nicolaescu a primit invitatia de-abia ieri in jurul orei 13.00. Pe de alta parte, parlamentarii nu s-au putut pune de acord cu felul in care sa abordeze situatia, o parte dintre ei considerand ca este necesar sa se faca interpelari la informarea ministrului si sa-i adreseze acestuia intrebari. Pana la urma, plenul Senatului a decis altceva, iar Nicolaescu nu a fost nevoit sa raspunda in nici un fel parlamentarilor. "Am asistat la o situatie critica nejustificata. E greu sa fii ministru cand explodeaza o bomba care a fost dezamorsata inainte de venirea ta", si-a inceput Nicolaescu discursul. Eugen Nicolaescu a invinovatit managementul defectuos si faptul ca, timp de trei ani, nu au existat raportari concrete cu privire la vaccinarea impotriva rujeolei. Acesta a afirmat ca, din rapoartele oferite de specialisti, reiese ca 95% din copii au fost vaccinati, ceea ce exclude din start orice posibilitate de declansare a epidemiei. Pe de alta parte, dintre copiii cu varste cuprinse intre 0 si 5 ani, s-a dovedit ca 95%, insemnand 430.000 dintre acestia, nu aveau anticorpi antirujeolici care sa confirme vaccinarea. Nicolaescu a mai spus ca nu exista date exacte, necunoscandu-se daca vaccinarea s-a facut sau daca s-a facut corect, cu respectarea regulilor privind transportul si manevrarea dozelor. El a atras atentia ca, in anul 2004, pierderile inregistrate in ceea ce priveste dozele de vaccin antirujeolic au atins un procent de 32,5.
Pe dinafara...
Mult mai putin coerent a fost Nicolaescu in momentul in care a vrut sa se refere la masurile luate de minister pentru stoparea crizei. El a reusit sa spuna numai ca a decis infiintarea unei comisii in cadrul institutiei guvernamentale, care a realizat un plan de masuri in 12 puncte, fara a da nici cel mai mic detaliu cu privire la acestea. Cele mai proaste vesti au venit insa spre sfarsitul discursului, cand Nicolaescu a atras atentia ca varful epidemiei se va atinge peste aproximativ o luna, cand se va ajunge la 7.500 de cazuri. Daca tragem linie, putem spune ca informarea facuta in plen de ministrul Eugen Nicolaescu a fost mai mult o declaratie politica, ea transformandu-se intr-un atac virulent la adresa Partidului Social Democrat. De altfel, el i-a somat pe membrii PSD sa fie cinstiti si sa renunte la atacurile sterile, practic invinuind guvernarea trecuta pentru declansarea epidemiei. Mai mult decat atat, Nicolaescu a spus ca ii va da in judecata pe cei care mai fac acuzatii nefondate la adresa lui.
Balbe cu motiuni
Dupa sedinta Biroului Permanent al PSD de ieri, purtatorul de cuvant al partidului, Cristian Diaconescu, ne-a anuntat ca social-democratii au decis depunerea la Camera Deputatilor a unei motiuni de cenzura cu privire la epidemia de rujeola. Putin mai tarziu, dupa sedinta Biroului Permanent al Camerei, presedintele executiv al PSD, Adrian Nastase, a spus ca PSD depune la Camera Deputatilor o motiune simpla cu aceeasi tema. Totusi, cel care ne-a scos din ceata a fost liderul partidului, Mircea Geoana, care a aratat ca PSD va avea o motiune simpla cu privire la epidemia de rujeola, iar impreuna cu deputatii PRM vor inainta o motiune de cenzura pe tema pachetului de legi privind sanatatea. O alta masura luata de deputatii PSD si PRM a fost solicitarea in cadrul Biroului Permanent al Camerei Deputatilor, de creare a unei comisii parlamentare de ancheta. Aceasta comisie urmeaza sa fie organizata in functie de deciziile pe care liderii grupurilor parlamentare le vor lua in conformitate cu Regulamentul Camerei Deputatilor", a explicat Adrian Nastase.
|
Link-uri înrudite |
Epidemie de motiuni pentru sanatatea lui Nicolaescu | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii | |
| |
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora. |