Luni, 12 Decembrie 2005 - 08:52 AM Aleg.RO: Casa Nationala de Pensii solicita retrocedarea statiunii Baile Olanesti
Publicat de: ---
Potrivit primarului localitatii Baile Olanesti, Viorel Cioteanu, Casa Nationala de Pensii a solicitat retrocedarea tuturor fostelor sale proprietati din statiunea balneoclimaterica valceana
. Viorel Cioteanu a declarat, marti, ca a primit de la CNP 17 cereri si documentatia aferenta proprietatilor pe care le revendica. "Dansii solicita, practic, tot ce se afla pe teritoriul statiunii: izvoarele minerale, terenuri, 200 de hectare de padure. Mie mi se pare o cerere aberanta, dar vom analiza aceste revendicari si vom da raspuns", a afirmat primarul, care a adaugat ca solicitarile CNP au fost depuse in termenul legal, stampila de plecare a postei din Bucuresti avand data de 29 noiembrie. Pe de alta parte, directorul Casei Judetene de Pensii Valcea, Gabriel Andreescu, a declarat ca solicitarea de retrocedare este intemeiata, precizand ca exista un act de proprietate din anul 1945, care atesta dreptul CNP de a revendica cele mentionate. "In fond, este chiar o datorie morala a noastra sa cerem inapoi aceste lucruri. In plus, beneficiarii statiunii Baile Olanesti au fost dintotdeauna pensionarii. Pentru ei au fost cumparate toate aceste obiective, acum 60-70 de ani", a spus Andreescu. Documentul mentionat de directorul CJP Valcea este un act de vanzare-cumparare din 19 octombrie 1945, prin care Societatea Anonima Baile Olanesti a vandut Casei Nationale de Pensii toate obiectivele vizate acum prin cererea de retrocedare formulata de CNP. Cu exceptia unor hoteluri construite in ultimele decenii, patrimoniul revendicat de CNP apartine in prezent statului roman si domeniului public sau privat al localitatii Baile Olanesti, iar exploatarea izvoarelor minerale cu proprietati curative a fost concesionata unei firme private.Un articol de
(420 )
| |
|