Sâmbătă, 10 Decembrie 2005 - 07:37 AM Aleg.RO: Tariceanu - CNI pentru toata lumea

Publicat de: ---

jurnalulnational Premierul Calin Popescu Tariceanu a pledat pentru scoaterea serviciilor de informatii de sub "tentatia" folosirii lor de catre o singura institutie . "Ele trebuie sa stea la dispozitia tuturor institutiilor", a declarat premierul. Dupa ce liberalii si-au dezvaluit intentia de a modifica statutul Comunitatii Nationale de Informatii, subordonand-o Parlamentului si Guvernului, premierul Calin Popescu Tariceanu a sustinut ieri ca este nevoie de o dezbatere publica si intre partide in privinta structurii care se va ocupa de siguranta nationala. Intrebat daca este de acord ca seful CNI sa fie un membru al Guvernului si nu un consilier prezidential, asa cum a hotarat CSAT, Tariceanu a evitat un raspuns transant, pe motiv ca nu vrea sa fie acuzat ca pledeaza pentru interesul Guvernului, dar a precizat ca este bine ca problema subordonarii CNI sa fie discutata public. CONDUCERE. "Cred ca este foarte important sa ne detasam de pozitiile pe care le ocupam vremelnic presedinte, prim-ministru, presedinte de comisie si sa vedem problema in ansamblu. Din aceasta perspectiva, peste tot in statele democratice, in Europa sau Statele Unite, serviciile de informatii sunt conduse de persoane civile. Exista controlul civil asupra serviciilor si acesta cred ca este principiul fundamental care trebuie aplicat", a spus el. Tariceanu a precizat insa ca CNI nu este o structura de informatii, ci "o structura care in mod normal prelucreaza informatiile si furnizeaza analize si prognoze pentru diferite institutii ale statului". "Este bine ca aceste servicii sa fie scoase de sub tentatiile folosirii lor cu precadere pentru anumite institutii, ele trebuie sa stea la dispozitia tuturor institutiilor statului, fie ca este vorba de Presedintie, Guvern, Parlament, pentru ca se ocupa cu probleme de securitate si siguranta nationala", a mai spus premierul. REDUCERE. Tariceanu s-a aratat de acord si cu principiul reducerii numarului de servicii secrete, propus tot de liberali. "Cred ca un serviciu solid de informatii interne este necesar, precum si unul de informatii externe. Dar cu cat multiplicam numarul de servicii, cu atat cheltuim bani in plus, vor fi suprapuneri de atributii si o calitate indoielnica a produselor. Sunt adeptul unei reorganizari a serviciilor de informatii", a explicat el. FARA SECURISTI. Declaratiile lui Tariceanu au fost facute dupa Delegatia Permanenta a PNL, in care s-a luat si decizia de a demara negocieri cu partenerii de coalitie pentru asumarea raspunderii Guvernului pe un proiect de lege privind accesul la propriul dosar de securitate. Proiectul prevede ca orice persoana care detine o functie publica, despre care s-a dovedit ca a fost ofiter sau informator al Securitatii, sa fie obligata sa demisioneze. OPREA, TRIMISUL GUVERNULUI Premierul Calin Popescu Tariceanu a anuntat ieri ca il va numi pe istoricul Marius Oprea in functia de consilier pe probleme de securitate nationala, la Guvern. In virtutea acestei functii, Oprea va reprezenta si Guvernul in cadrul Comunitatii Nationale de Informatii. "L-am ales pe Oprea sa reprezinte Guvernul in CNI. Am avut o persoana care a ocupat acest post, dar care nu are decat un profil strict tehnic, in cariera profesionala, si am decis numirea lui Oprea. El este membru PNL si s-a remarcat prin studiile facute in domeniul istoriei", a mentionat premierul. Cine-i sef peste rapoartele CNI? "Cine e Dan Moldoveanu?" Intrebarea nu se pune doar de doua zile in mediul politic sau jurnalistic, ea s-a aflat chiar pe masa CSAT, cand Traian Basescu a anuntat cine va fi omul care va conduce Oficiul de Informatii Integrate din cadrul Comunitatii Nationale de Informatii (CNI). De surpriza pe care a oferit-o seful statului membrilor CSAT nu a fost scutit nici macar omul sau de incredere, Vasile Blaga, ministrul de Interne, care a intrebat la randul sau: "Cine e Dan Moldoveanu". UN AN DE PD. Asta, desi, cu acte in regula, Moldoveanu este membru PD. Cu vechime de un an doar, inscriindu-se in partid inaintea alegerilor parlamentare din 2004, cand a candidat pentru un loc de parlamentar la Giurgiu, dar nu a fost ales. Raspunsul corect la intrebarea lui Blaga este mai degraba "prietenul lui Romeo Raicu" decat "membru PD". De altfel, chiar seful statului ar fi afirmat in CSAT ca Moldoveanu i-a fost recomandat de Raicu. Acesta e vicepresedinte al PD, dar mai ales presedinte al Comisiei parlamentare de control al activitatii SIE si a lucrat alaturi de consilierul prezidential Claudiu Saftoiu la proiectul comunitatii de informatii. Proiect la care a lucrat si Moldoveanu. Acesta ar fi tinut legatura cu serviciile secrete in timpul elaborarii proiectului, iar acum, la "evaluare", ar fi primit o "nota" buna de la acestea. CV-ul lui nu consemneaza mai nimic care sa il fi recomandat pentru un asemenea post. Nu este un om de incredere al lui Basescu, nu e un vechi al PD, nu are conexiuni cu activitatea de informatii. Moldoveanu are 40 de ani, a absolvit Politehnica (constructii de masini), a facut apoi un MBA in Slovenia, iar in 2002-2003 un Master NATO in programul de pregatire pentru conducere al Centrului Regional NATO Bucuresti. Tot de pe atunci, prietenul Raicu l-a adus in Camera Deputatilor, consilier la cabinetul sau parlamentar. DECLARATIE. Dan Moldoveanu ne-a declarat ieri ca "probabil, profesionistii din servicii au facut niste criterii de selectie pe care le-am intrunit, pentru ca fara avizul lor nu s-ar fi putut face aceasta numire. Eu am fost sunat cand eram la Washington si mi s-a spus ca am fost numit sef al Oficiului de Informatii Integrate. Nu am avut nici o discutie prealabila cu dl presedinte. De fapt, nu am vorbit cu Traian Basescu din campania electorala". (Oana Stancu)


(476 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Jurnalul Național

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Jurnalul Național:

Tariceanu - CNI pentru toata lumea | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.73410892486572 seconds.