Marți, 06 Decembrie 2005 - 06:51 AM Aleg.RO: Adrian Nastase mimeaza buna intelegere cu Mircea Geoana si Dan Ioan Popescu Lui DIP ii susura placut sunetul criticilor aduse lui Nastase

Publicat de: ---

Averea Sedinta furtunoasa la Biroul Permanent al PSD pe subiectul atacurilor lansate sambata in cadrul alegerilor din organizatia TSD Sectorul 5 . Victor Ponta, direct vizat de criticile care s-au desfasurat de fata cu Mircea Geoana, i-a cerut socoteala presedintelui partidului pentru faptul ca gireaza asemena derapaje. Lui Ponta i s-a alaturat Adrian Nastase, caruia Catalin Stoichita, nimeni altul decat finul lui Marian Vanghelie, i-a cerut chiar sa-si dea demisia din functia de presedinte al Camerei Deputatilor, acuzandu-l ca a condus partidul „ca pe un SRL“. Mircea Geoana a fost aparat in aceste conditii de nimeni altul decat de fostul sau dusman Dan Ioan Popescu, presedintele PSD Bucuresti. Apropierea de liderul de la Capitala are loc in contextul in care Geoana isi cauta cu disperare aliati pentru lupta din interiorul partidului. De altfel, presedintele PSD a avut si propria sa aparare, afirmand ca a luat pozitie atunci cand le-a spus tinerilor din PSD la intalnirea cu pricina ca intalnirile de acest fel nu trebuie folosite pentru „sageti otravite in alte directii“. Apoi, pentru a nu se mai trezi cu alte reprosuri, Geoana a directionat discutia in alta parte. La iesirea de la BPN, Victor Ponta a declarat ca toti presedintii de organizatii din TSD l-au rugat sa-l intrebe pe Geoana „de ce nu a luat pozitie“ fata de acele declaratii. Ponta a mai spus ca singura lui reactie este ca energiile partidului sa fie canalizate spre lupta cu Puterea si ca, in acest punct, Geoana i-a dat dreptate. Adrian Nastase a fost mai incisiv in declaratii. El a afirmat despre Stoichita ca „are un model important, pe nasul Vanghelie, si ii este greu sa mai aiba alte modele“, cu referire la faptul ca finul primarului de la Sectorul 5 spusese sambata de la tribuna ca Nastase nu mai reprezinta un model pentru tanara generatie de politicieni. Pe de alta parte, purtatorul de cuvant al PSD, Cristian Diaconescu, a afirmat, in conferinta de presa de ieri, ca Dan Ioan Popescu a explicat in BPN „ca parerile lui Stoichita au fost personale“. Nici o decizie despre penalizarea sau macar atentionarea acestui membru de partid nu a fost insa luata, ceea ce dovedeste ca declaratiile respective beneficiaza de acordul unor membri importanti din PSD. Diaconescu, care indeplineste si functia de presedinte al Comisiei de Integritate morala din PSD, a reluat ieri declaratii menite sa arate increderea sa in reformarea PSD. „Chiar daca nu facem public mersul reformei din partid, pana la Consiliul National sper sa avem rezultate“, a declarat senatorul. Consiliul National din ianuarie devine astfel un fel de termen limita repozitionarea puterii de influenta in interiorul partidului. Multe dintre conflictele mocnite din partid vor izbucni din nou la sfarsitul saptamanii viitoare, cand Geoana se intalneste cu toti liderii de filiale la Pitesti pentru pregatirea Consiliului National. Este de asteptat ca declaratiile gen „cine-i mai tare“ sa continue. Clement Sava  


(292 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Averea

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Averea:

Adrian Nastase mimeaza buna intelegere cu Mircea Geoana si Dan Ioan Popescu Lui DIP ii susura placut sunetul criticilor aduse lui Nastase | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.58964991569519 seconds.