Luni, 05 Decembrie 2005 - 07:51 AM Aleg.RO: Zi 33 pe nemteste!

Publicat de: ---

Zi 33 pe nemteste!de Cristi StefanCristi Stefan"Romania are nevoie de o perioada de 33 de ani, dupa aderare, pentru a putea ajunge la 75% din venitul mediu pe locuitor al Uniunii Europene" - a spus vicepresedintele Camerei Federale de Comert a Austriei, Heinz Kogler, in cadrul Conferintelor Forum Invest, desfasurate saptamana trecuta la Viena . Langa Dunarea vieneza, un asemenea verdict pare de-a dreptul nemilos. Fac socoteala, ca toata lumea din sala: la anii de-acum daca mai pun 33 m-apuca o tuse de pensie si mult o sa-mi mai pese mie atunci de 75% din media europeana, fie ea media din 2040. 33 de ani e atat de mult si ma gandesc ca, de fapt, austriacul o fi calculat ca un contabil. N-o fi luat tinut cont ca, spre exemplu, coordonatorul special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, Erhard Busek, se asteapta la investitii de nu mai putin 60 miliarde de euro in zona noastra de Europa, pana in 2015. Din atata banet, s-o abate si deasupra noastra ceva maruntis, acolo, peste 10 miliarde de euro... Si-apoi s-o sensibiliza domnu’ Blair (premierul britanic) la ce i-a spus domnu’ Baroso ("premierul" european): sa nu fie "un Robin Hood pe dos", adica sa nu dea la bogatii UE luand din alocatiile bugetare destinate dezvoltarii membrilor UE mai saraci.

Dar 33 e mult, e imens, daca stai la Viena. La Bucuresti nici nu o sa stii cand au trecut. Ganditi-va cand si cum s-au dus 16 ani (deja 16 -48% din 33) pe langa noi. Mai ales "cum". Si o sa vedeti ca, daca ne gandim mai mult, o sa ajungem sa ne speriem ca austriacul a fost optimist (ne-aducem aminte de povestea prorocirii lui Brucan, cu 20 de ani).

Iata un cap de stire de saptamana trecuta: lucrarile la Autostrada Transilvania vor incepe din 2006, dupa ce au fost rezolvate problemele de ordin legal prin renegocierea contractului. Un an de zile in cap (3% din 33) ne-a trebuit sa ne dam seama ca "nu se pune problema utilitatii proiectului" (cum spunea premierul roman), ca bani se gasesc, ca trebuie sa renegociem clauze care tineau de legalitate. Pai daca nu e legal, dar proiectul e util si bani sunt, ce mai asteptam, sa cautam altii si sa faca dracului autostrada asta.

Pentru ca nu mai e nici un minut de pierdut. Vorba premierului maghiar - Ce dracului vrea Europa, sa nu mai construim autostrazi, sa nu mai investim - se ratoia premierul maghiar la Bruxelles, argumentand de ce are nevoie de deficit, in acesti ani (vezi www.baniinostri.ro)
Dar nu, pe Dunare in jos, timpul nu curge la fel ca la Viena ori Budapesta!

"Am observat o gresita intelegere a unor ziaristi privind gestiunea creditelor. Municipalitatea nu pierde nici un dolar, euro sau leu din creditele angajate. (...) Au fost unele intarzieri, insa vom recupera intarzierile din aceste programe anul viitor", spune primarul general, vorbind de faptul ca de doi ani, Bucurestiul nu face nimic cu 167 de milioane de euro. De doi ani (6% din 33), cu 167 milioane de euro. Adica, vorba ceea, Banca Nationala a sterilizat 10% din PIB, in 2005 - a aratat la Viena viceguvernatorul BNR, Eugen Dijmarescu. Bani care nu si-au gasit proiecte si atunci au venit sa doarma la Banca Centrala. Iata cum nu ne speriem de vesnicia celor 33 de ani, ci ca, Dumnezeule, vor veni europenii cu bani peste noi ca sa reducem aceasta prapastie!

P.S. Am putea rasufla mai usurati, poate, daca ne-am gandi la ce au facut inaintasii nostri in cei 33 de ani de dupa 1 Decembrie 1918.


(655 afișări)

 
Zi 33 pe nemteste! | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.50682878494263 seconds.