Sâmbătă, 03 Decembrie 2005 - 05:51 AM Aleg.RO: Pierre Moscovici recunoaste:“Faptul ca Franta nu ratifica imediat Tratatul de aderare a Romaniei e un semn de reticenta”

Publicat de: ---

cronicaromana OANA VOINEA “Faptul ca Franta nu ratifica imediat tratatul de aderare a Romaniei la UE e un semn de reticenta si de indoiala”, a declarat Pierre Moscovici, raportorul Parlamentului European pentru Romania, pentru Radio Delta RFI . Pierre Moscovici a recunoscut ca exista un climat de euroscepticism in Franta precizand insa ca reforma rapida a sistemului judiciar va avea ca rezultat aderarea in 2007. “Nu pot decat sa constat si sa regret atmosfera de euroscepticism care ne inconjoara. Sunt un sustinator al extinderii, dar nu pot sa nu vad cum reactioneaza concetatenii mei si cateodata autoritatile franceze. Faptul ca Franta nu ratifica imediat tratatul de aderare al Romaniei la Uniunea Europeana e un semn de reticenta si de indoiala”, a spus Moscovici. “Iata ceea ce constat eu si cred ca pentru a surmonta euro scepticismul trebuie ca rezultatele sa fie extrem de performante. Daca Romania este performanta, mai ales in ceea ce priveste reforma sistemului judiciar, atunci va adera la 1 ianuarie 2007. Dorinta de extindere exista, dar conditiile sunt stricte”, a declarat raportorul Parlamentului European pentru Romania. Moscovici a mai spus ca sansele Romaniei de a adera la Uniunea Europeana in 2007 sunt reale, dar “nu trebuie sa va asteptati la complezenta. Nu suntem intr-un climat in care sa spunem : “Romania va adera, chiar daca rezultatele nu sunt suficiente”. Trebuie sa fim extrem de rigurosi. Trebuie sa existe rezultate precise, conditiile sa fie indeplinite si, in acel moment, nu vor fi probleme.” Declaratia raportorului pentru Romania vine dupa vizita presedintelui Traian Basescu in Franta, vizita in cadrul careia presedintele Jacques Chirac a anuntat ca tara sa nu va intarzia aderarea Romaniei la UE, dar nu a avansat o data certa pentru acest eveniment. Presa a comentat atitudinea presedintelui francez ca fiind un semn ca Franta este nemultumita de politica externa a Romaniei, orientata de Traian Basescu pe axa Bucuresti-Londra-Washington. Nu a fost uitata nici declaratia nefericita facuta de Traian Basescu in campania electorala. Cand spui ca premierul Frantei a venit la Bucuresti “sa-si ia tainul”, nu te poti astepta sa fii primit la Paris cu bratele deschise. Favorabil, dar precaut Raportul Moscovici este unul in general pozitiv pentru Romania, dar exista amendamente care pot pune tara noastra intr-o situatie delicata. Este vorba printre altele, de libertatea presei, lupta anticoruptie, independenta justitiei si reforma administratiei. In raportul intocmit de Pierre Moscovici se arata si nemultumirea ca ordonantele de urgenta au fost utilizate excesiv de catre Guvern, practica la care nu a renuntat, desi i s-a sugerat in repetate randuri. De asemenea, se vorbeste de faptul ca saracia ramane o problema extrem de importanta in ciuda indicatorilor care au aratat o usoara scadere a acestui fenomen. Senatorul liberal Adrian Cioroianu, observator in Parlamentul European, avertiza recent ca amendamentul privind statutul minoritatilor a fost adoptat de catre Comisia de afaceri externe a PE intr-o forma foarte delicata, pentru ca se vorbeste despre “self-governance”, termen care poate avea doua interpretari - fie cea de autodeterminare, fie cea de autonomie la nivel comunitar. Parlamentul European va dezbate si discuta in plen Raportul Moscovici, in perioada 12-15 decembrie, existand posibilitatea ca europarlamentarii sa formuleze si alte amendamente.


(325 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Cronica Română

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Cronica Română:

Pierre Moscovici recunoaste:“Faptul ca Franta nu ratifica imediat Tratatul de aderare a Romaniei e un semn de reticenta” | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.6504979133606 seconds.