Vineri, 02 Decembrie 2005 - 09:55 AM Aleg.RO: 1 Decembrie apolitic Cozonacul si vinul au taiat pofta de discursuri
Publicat de: ---
Gardurile, tarcurile, cordoanele fortelor de ordine, scandarile de partid, ciolanul si fasolea, baile de multime ale politicienilor si huiduielile devenite deja traditionale din cauza politizarii excesive a evenimentului au lipsit, anul acesta, de la serbarile prilejuite de Ziua Nationala de la Alba Iulia
. Sustinatorii partidelor politice, desi si-au facut simtita prezenta mai ales la depunerile de coroane din timpul diminetii, au renuntat la afisarea ostentativa a simbolurilor politice, cu toate ca acestea nu au lipsit de tot. Fortele de ordine - compuse din angajati ai SPP, jandarmi, politisti si ofiteri ai SRI - s-au grupat doar in zona liderilor politici aflati la Putere, destul de numerosi. Cei mai protejati au fost primul ministru Calin Popescu-Tariceanu si ministrul Apararii Nationale, Teodor Atanasiu, venit la Alba Iulia cu sotia sa, Laura. Pe de alta parte, liderii PSD, in frunte cu George Maior si Cristian Diaconescu, cei ai PRM, condusi de Gheorghe Funar, respectiv conservatorii, condusi de Dan Voiculescu, nu au fost nici pe departe atat de ocrotiti de angajatii SPP. Pentru a depolitiza manifestarea, organizatorii au decis renuntarea la discursurile politice. Nici premierul, nici primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, nici prefectul Cosmin Covaciu si nici vreun membru al Opozitiei nu au rostit discursuri de la tribuna amplasata in parcul din fata Catedralei Incoronarii. De altfel, spre deosebire de alti ani, accesul pe tribuna, alaturi de Tariceanu si Boc, a fost permis aproape oricui. Practic, acolo s-au inghesuit toti politicienii, si de la Putere si din Opozitie, prezenti la manifestari, dar si angajati ai institutiilor publice din Alba si simpli participanti la eveniment. Unul dintre liderii liberalilor a spus in gluma ca "pe tribuna a fost plin de pesedisti, nu ca pe vremea lor, cand nu ne lasau sa ne apropiem". Intre timp, prin parcul din fata Catedralei, cativa copii negriciosi, cu varste de aproximativ 12-13 ani, au plimbat dintr-un loc in altul cateva panouri reprezentandu-l pe liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor. In zona Portilor Cetatii, un alt grup de tineri flutura o pancarta pe care scria "PSD Caracal". Atat participantii instalati la tribuna semi-oficiala, dar si cele cateva mii de persoane insirate pe Bulevardul "1 Decembrie 1918" au asistat, mai intai, la parada militara si apoi la o alta a portului traditional la care au fost prezentate sute de costume populare din toate zonele tarii. Peste 1.000 de artisti din 15 judete au defilat pe bulevard. Imediat dupa terminarea celor doua parade, Tariceanu a coborat de pe tribuna si a facut o scurta declaratie de presa, dupa care a plecat spre locul in care organizatorii imparteau cani cu vin si cozonac participantilor. Canile costau 10.000 de lei, insa nici primul-ministru, nici ministrul Atanasiu si nici presedintele PD, Emil Boc, nu au scos bani din buzunar. De altfel, nimeni nu a indraznit sa le ceara. Ministrul Apararii a gustat vinul din cana, dupa care a pasat recipientul unui barbat imbracat in civil, care i-a murmurat "Sa traiti!" si a pasat si el cana unui inferior. Nici Boc nu a vrut sa o pastreze, si, neavand un SPP-ist la indemana, i-a returnat-o unuia dintre organizatori. Politica - nu, chiolhanuri - da Desi incarcatura politica a manifestarilor a lipsit de aceasta data, moda chiolhanurilor a ramas. In timp ce participantilor de afara le era oferit cozonac cu rahat, politicienii s-au adapostit de frig pe la cate un restaurant. Tariceanu, Boc si ai lor au plecat spre un local situat in fostul depozit de pulbere al Cetatii, unde li s-a pregatit o masa copioasa pe bani publici. Accesul spre local a fost blocat de politisti, pentru a asigura linistea si confortul invitatilor. PSD a trebuit, insa, spre deosebire de alti ani, sa-si plateasca singur consumatia de Ziua Nationala. Sefimea fostului partid de guvernamant s-a adunat la restaurantul unui coleg social-democrat. O masa separata a fost organizata pentru ministrul Gheorghe Flutur de catre conducerea Directiei Agricole. De asemenea, aseara, la restaurantul unui hotel din centrul orasului, organizatorii (Prefectura, Consiliu Judetean, directori de institutii) si-au organizat propria fiesta. La sirul acestor petreceri se mai poate adauga si aceea organizata pentru ziaristii din presa centrala si locala, la Centrul de Presa, care a fost, de asemenea, platita de la bugetul manifestarilor pentru Ziua Nationala. Un articol de Ovidiu Hategan, Dorin Timonea
(488 )
| |
|