Joi, 01 Decembrie 2005 - 12:13 PM Aleg.RO: Parlament Planet

Publicat de: Iulian Bortos –

  Daca la mijlocul saptamanii trecute ai fi bagat capul pe usa salii de dezbateri a Camerei Deputatilor, ai fi avut senzatia ca ai gresit incaperea . In aula, se discuta aprins, dar nu despre prevederile Legii bugetului de stat pe anul viitor sau despre reglementarile esentiale integrarii; subiectul era calul. Indiscutabil, proiectul Legii cabalinelor a facut cel mai ridicat rating de sedinta din ultimul an, asa incat deputatii care au lipsit (si de aceasta data) au toate motivele sa regrete. Importanta covarsitoare a temei in discutie a fost subliniata de un deputat conservator (“Intotdeauna calul a fost prietenul omului”), care a opinat ca acest animal n-ar mai trebui pus la munca, ci sa fie folosit doar pentru agrement. La fel de pasionat de cabaline, un reprezentant al PRM a caracterizat calul ca un “fenomen” pe care il iubeste intreaga omenire, desi dupa spusele unui coleg pesedist patrupedul “isi are locul in judetul Mures”. Mai mult decat atat, acest animal are o importanta strategica, in conditiile in care, spunea el, “70% din laptele din tara este adunat de caruta trasa de cai”. Dezbateri au avut loc inclusiv in lift.

In paralel, la Senat, liberalul Mircea Cosea se arata ingrijorat de bunastarea animalelor de crescatorie, mai exact de soarta cruda a gainilor crescute special pentru a sfarsi la rotisor. Directivele europene ne cer sa fim mai blanzi cu acest “produs artificial, un animal cu o viata foarte chinuita”.

si tot saptamana trecuta, parlamentarilor li s-a parut in logica lucrurilor sa abordeze, imediat dupa cabaline, si problema propriilor cai-putere. Asa ca s-a decis ca, in perioada urmatoare, sa fie cumparate 137 de autoturisme noi pentru senatori si 345 pentru deputati. Pe lista cadourilor pe care alesii nostri si le fac la final de an se mai numara mobilier de zeci de mii de euro pentru birouri, sute de metri patrati de mocheta, DVD-recordere, o instalatie de inregistrare programe TV si un atelier mobil de tractare si depanare auto. Adica dotari esentiale pentru bunul mers al procesului legislativ. Cu tot respectul, dar acest apetit al alesilor pentru confortul propriu ma trimite cu gandul la succinta descriere pe care senatorul Cosea o face efemerului pui de rotisor: “Aceasta gaina, neputand regla centrul foamei, mananca in permanenta...”.  


(413 afișări)

 
Parlament Planet | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.56034398078918 seconds.