Miercuri, 30 Noiembrie 2005 - 07:16 PM Aleg.RO: Problemele principale generate de modificările aduse legii dreptului de autor

Publicat de: ---

AMOS News Asociația de Comunicații prin Cablu (ACC) și Asociația Română de Comunicații Audiovizuale (ARCA) protestează împotriva ordonanței de urgență a guvernului nr. 123 (OUG 123), publicată în Monitorul Oficial pe 19 septembrie 2005, care elimină plafoanele prevăzute pentru plata drepturilor de autor și conexe și nu oferă posibilități de negociere cu societățile de gestiune colectivă, se arată într-un comunicat remis presei de către cele două asociații. „Aplicarea acestei ordonanțe de urgență reprezintă practic stabilirea unor obligații de plată de 17% pentru operatorii de cablu, de 15,4% pentru televiziuni și de 12,8% pentru radiouri, conform metodologiilor transmise de societățile de gestiune colectivă a drepturilor de autor și conexe”, au declarat Radu Petric, președinte ACC și George Chiriță, director executiv ARCA.

Se estimează că suma colectată de cele șapte organisme de gestiune colectivă (OGC) sub efectul OUG 123 va ajunge la 66 milioane Euro pe an (din care se va colecta de la operatorii de cablu 34 milioane Euro, de la televiziuni 30 milioane Euro iar de la radiouri 2.6 milioane Euro), urmând ca OGC-urile să poată reține pentru cheltuieli proprii până la 22 milioane Euro (30% din venituri, conform Art. 134, lit.b și c din lege).

Ordonanța elimină pragurile maxime de 2% și 13% introduse de legea 285/2004 pentru contribuțiile operatorilor de cablu, respectiv pentru televiziuni și radiouri. La cablu, aceste plafoane erau aliniate la cotele practicate în țările central și est europene (ex: Ungaria 1,8%, Cehia 1,5%, Polonia 3%).

În cazul televiziunilor și radiourilor, OUG 123 elimină și prevederile referitoare la corelarea volumului obligației de plată pentru drepturi de autor cu gradul de utilizare a operelor în programe. Procentele de 9,5% la televiziune și respectiv de 5,6% la radiouri nu se aplicau la totalitatea veniturilor, ci doar la o parte, corespunzătoare ponderii utilizării operelor în ansamblul programelor.

„Aceste schimbări se vor reflecta în prețul abonamentului la cablu, provocând o creștere de 15%. Impactul este cu atât mai mare asupra celor peste 3,5 milioane de clienți cu cât, de curând, a fost introdusă și cota TVA de 19%”, a completat Radu Petric. „Dacă introducerea TVA la abonamentul la cablu a generat o scădere a numărului de abonați cu 2%, ne așteptăm ca această nouă mărire de preț să aducă un nou val de clienți care vor renunța la serviciile societăților de cablu. Accesul publicului la informație va fi astfel limitat pe considerente economice.”

„Aceste măriri aduc obligațiile de plată cu mult peste media țărilor din Uniunea Europeană și vor reduce considerabil capacitatea de achiziție de programe ale televiziunilor și radiourilor”, a adăugat George Chiriță. „Astfel, stațiile de televiziune și radio se văd în imposibilitatea de a mai furniza programe la standardul cu care și-au obișnuit audiența.”

O altă modificare prevăzută de OUG 123 se referă la eliminarea colectorului unic, care avea sarcina de a strânge sumele cuvenite pentru drepturile de autor și conexe, în numele titularilor de drepturi. În momentul de față, funcționează șapte structuri administrative paralele (COPYRO, CREDIDAM, DACIN SARA, UCMR-ADA, UPFAR - ARGOA, UPFR și VISARTA), care colectează de la aceiași utilizatori procente diferite aplicate asupra acelorași venituri.

„Aplicarea acestei ordonanțe încurajează risipa, deoarece va conduce la cheltuieli administrative paralele și redundante. Cei care vor avea de suferit vor fi atât titularii de drepturi de autor, cărora li se va repartiza mai puțin, cât și publicul, care va plăti mai mult pentru programe de o calitate mai slabă”, au adăugat Radu Petric și George Chiriță.

Ordonanța de urgență nr. 123/2005 a fost aprobată de către guvern fără consultarea tuturor părților. În procedura de validare de către Parlament, ordonanța a suferit amendamente importante în comisiile de specialitate din cadrul Senatului, amendamente rămase fără efect datorită faptului că Senatul nu și-a exprimat votul până la expirarea termenului de aprobare tacită. În momentul de față, aceasta este supusă dezbaterilor în cadrul comisiilor de specialitate din Camera Deputatilor.

„Suntem profund dezamăgiți de faptul că nu am fost consultați în elaborarea acestei ordonanțe de urgență pentru că aplicarea ei ne afectează în mod direct. Nu trebuie să uităm că audiovizualul este o industrie care realizează 2,5% din PIB”, au completat Radu Petric și George Chiriță.

„Trebuie să fim foarte bine înțeleși. Atât ACC, cât și ARCA consideră că plafoanele asigurau un cadru echitabil de colectare. Dacă se decide eliminarea cotelor maxime, ar trebui introdus în lege un mecanism clar, care să reglementeze relația dintre titularii de drepturi și utilizatori și care să prevină abuzurile. Cerem suportul și implicarea Parlamentului în soluționarea problemelor ridicate de legislația drepturilor de autor și conexe, astfel încât publicul să beneficieze de accesul la informații și divertisment de bună calitate, la un preț raportat la puterea lui de cumpărare”, au conchis Radu Petric și George Chiriță.

Despre Asociația de Comunicații prin Cablu (ACC)

ACC este organizația profesională reprezentativă a operatorilor de comunicații prin cablu din România care numără în prezent peste 130 de membri. Obiectivul asociației este reprezentarea la nivel național și internațional a operatorilor de cablu din România și consolidarea poziției acestora pe piața comunicațiilor, prin promovarea intereselor comune ale acestor companii în beneficiul întregii industrii de profil. Asociația urmărește creșterea nivelului serviciilor oferite clienților și implementarea unor standarde de calitate pentru utilizatorii finali.

ARCA este o asociație patronală non-guvernamentală și non-profit, fondată în 1990, care reunește principalele societăți de radio și televiziune din România .

ARCA numară 61 de companii membre, cu un total de 228 stații proprii (60 de stații TV și 168 de stații radio), unele dintre acestea având acoperire națională. Totodată, cele mai importante dintre companiile membre ARCA cumulează, pentru stațiile lor centrale, calitatea de stații cap de rețea pentru o serie de numeroase alte stații afiliate, aparținând unor diverse alte companii, care le retransmit programele.


(889 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Problemele principale generate de modificările aduse legii dreptului de autor | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.59942698478699 seconds.