Sâmbătă, 12 Februarie 2005 - 09:00 AM Aleg.RO: Secretarul Prefecturii Hunedoara, repudiat de PSD

Publicat de: ---

romanialibera Acuzatii de incompetenta si abuz in serviciu
Deputatul PSD de Hunedoara, Cosmin Nicula, a anuntat ca va cere ministrului Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, sa-l concedieze pe secretarul Prefecturii judetului, Florin Flavian Stefan. Parlamentarul sustine ca, saptamana viitoare, va face o interpelare in Camera Deputatilor, in care va solicita demnitarului sa-l dea afara pe secretar.
Nicula, care a lucrat cu Florin Flavian Stefan pe vremea cand a ocupat functia de subprefect al judetului, a afirmat ca secretarul general al Prefecturii este un incompetent si a comis numeroase abuzuri in serviciu. Acuzatiile deputatului privesc, in special, aplicarea legilor fondului funciar, domeniu pe care Stefan il coordona si de care nu s-a ocupat cum trebuie, taraganand la nesfarsit punerea in posesie a oamenilor cu terenuri si paduri.
In plus, parlamentarul a mai spus ca in perioada in care a fost subprefect, atat el, cat si fostul prefect, Aurelian Serafinceanu, au fost indusi in eroare, cu buna stiinta, de Stefan. "Acesta, deseori facea raportari false asupra titlurilor de proprietate eliberate, ajungandu-se astfel in situatia ireala in care judetul aparea ca avand emise aproximativ 99 la suta din aceste titluri", a mai spus Nicula.
Pe langa solicitarea de concediere a angajatului Prefecturii, deputatul este hotarat sa intocmeasca amendamente la mai multe legi, printre care si cea institutiei prefectului, pentru a introduce prevederi care sa dea dreptul reprezentantului Guvernului in teritoriu sa-l sanctioneze pe secretarul general in caz de abuz sau incompetenta.
Florin Stefan este acuzat si de management defectuos in relatia pe care o are cu angajatii institutiei, dar si cu secretarii primariilor din judet. Deputatul sustine ca acesta nu s-a ocupat cum trebuie de informarea subordonatilor sai in legatura cu anumite prevederi legale nou aparute, lucru care a generat numeroase deficiente in activitatea acestora.
Acuzatiile si demersul parlamentarului se potrivesc in mod mai mult sau mai putin intamplator cu intentiile prefectului democrat Cristian Vladu. Dupa instalarea sa in functie, acesta s-a plans de nenumarate ori de activitatea secretarului general al Prefecturii, afirmand ca Stefan nu cunoaste prevederile legale si ca, din nou, nu s-a ocupat cu responsabilitate si competenta de aplicarea legilor fondului funciar.
Dupa ce i-a dat mai multe "bile negre" (una dintre acestea fiind pentru ca nu a adus Biblia si Constitutia la ceremonia de instalare in functie a subprefectului Dan Pricajan) pentru deficientele pe care le-a constatat in activitatea sa, prefectul a afirmat ca intentioneaza "sa-l puna pe liber" cat mai curand pe angajat.
Secretarul Prefecturii nu a putut fi contactat pentru a-si exprima un punct de vedere referitor la acuzatiile aduse.


(1180 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
România Liberă

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa România Liberă:

Secretarul Prefecturii Hunedoara, repudiat de PSD | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.64193797111511 seconds.