Sâmbătă, 29 Octombrie 2005 - 09:24 AM Aleg.RO: "PSD i-ar putea propune lui Ion Iliescu

Publicat de: ---

azi PreÂședintele PSD, Mircea GeoanĂŁ, a anunĂŸat, ieri, la Sibiu, cĂŁ intenĂŸioneazĂŁ sĂŁ propunĂŁ la Consiliul NaĂŸional al partidului din decembrie o modificare a Statutului, Ăźn sensul instituirii funcĂŸiei de preÂședinte fondator, care sĂŁ-i revinĂŁ lui Ion Iliescu. O astfel de modificare ar putea fi votatĂŁ la viitorul Congres. "DacĂŁ domnul Iliescu doreÂște sĂŁ intre Ăźntr-o formulĂŁ structuratĂŁ Âși statutarĂŁ, este binevenit", a spus GeoanĂŁ, subliniind cĂŁ experienĂŸa fostului preÂședinte este utilĂŁ partidului. El a menĂŸionat cĂŁ rĂŁmĂąne la opinia pe care a exprimat-o ĂźncĂŁ dinaintea Congresului din aprilie, aceea cĂŁ ar fi trebuit ca social-democraĂŸii sĂŁ aibĂŁ puterea de a-l convinge sĂŁ accepte funcĂŸia de preÂședinte fondator. Liderul PSD l-a invitat totodatĂŁ pe fostul preÂședinte sĂŁ se alĂŁture celorlalĂŸi membri ai conducerii partidului la ÂședinĂŸele Biroului Permanent NaĂŸional, din care face parte de drept, de altfel, Ăźn calitatea sa de lider al grupului PSD din Senat.
GeoanĂŁ a apreciat cĂŁ scrisoarea pe care le-a transmis-o Ion Iliescu lui Âși celorlalĂŸi doi lideri ai partidului este "constructivĂŁ" Âși ĂŸine cont de sensibilitatea politicĂŁ a momentului. El a apreciat, totodatĂŁ, faptul cĂŁ Âși Ion Iliescu subliniazĂŁ nevoia de unitatea Âși de claritate Ăźn partid.
GeoanĂŁ s-a declarat convins cĂŁ fostul preÂședinte a ĂźnĂŸeles Âși mesajul transmis, acum mai bine de o sĂŁptĂŁmĂąnĂŁ, de conducerea partidului, conform cĂŁruia dezbaterea este fireascĂŁ, dar Âși disciplina este necesarĂŁ.


(1148 )

 

Link-uri înrudite

· Azi
· Alte știri din sursa
Azi

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Azi:

"PSD i-ar putea propune lui Ion Iliescu | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.