Sâmbătă, 22 Octombrie 2005 - 10:18 AM Aleg.RO: Consilierii municipali au dat piept cu revoluționarii
Publicat de: ---
Ședința de joi a Consiliului General a fost întreruptă de un scandal provocat de mai mulți revoluționari prezenți în sală, nemulțumiți de o decizie a consilierilor municipali care au instituit noi reguli pentru vânzarea spațiilor comerciale.
Câțiva revoluționari așteaptă de câțiva ani să le fie repartizate o parte din cele aproape 200 de spații comerciale cu suprafețe mai mici de 50 de metri pătrați, potrivit unei hotărâri adoptate de CGMB în 2002.
În ședința de joi, consilierii municipali au introdus noi reguli privind repartizarea spațiilor comerciale către revoluționari, fiind introdus un amendament prin care potențialii beneficiari trebuie să prezinte noi certificate de revoluționar, conform unei Hotărâri de Guvern din 2004. Constatând că, după ce au fost plimbați ani de zile, cu noul regulament nu vor mai putea obține spațiul comercial visat, unii revoluționari, prezenți în sală, au început să vocifereze.
Gardienii au încercat să-i tempereze, însă lucrurile au degenerat. Unii revoluționari s-au trântit pe jos, fiind târâiți de forțele de ordine afară din sala de ședințe.
(723 afișări)
| |
|