Luni, 17 Octombrie 2005 - 11:00 PM Aleg.RO: Atac la președinte!

Publicat de: Octavian Andronic

AMOS News Discursul lui Ludovic Orban de la Pitești reprezintă un atac fără precedent, în istoria Alianței, la adresa celui care, prin calitatea de președinte dobândită în urma acțiunii solidare a celor două formațiuni, și-a arogat-o și pe aceea de lider politic unic. Traian Băsescu se consideră - aproape pe bună dreptate - deasupra celor doi copreședinți și independent de aceștia, lucru care justifică avertismentele sau chiar atacurile pe care le lansează din diferitele poziții pe care i le permite demnitatea de prim om în stat.

Prin vocea lui Orban s-au făcut însă auzite nemulțumirile majorității liberalilor care nu văd cu ochi buni și nu acceptă cu inima ușoară tutela prezidențială. Liberalii au orgoliul de locomotivă primordială a unei Coaliții la care vagoanele administrate de Băsescu s-au atașat din mers și pe principiul unei parității net favorabile acestora.

Defecțiunea lui Stolojan l-a adus pe Băsescu în prima poziție aproape fără voia partenerului care, ce-i drept, nici nu prea aveau ceva mai bun la ora respectivă, Călin Popescu Tăriceanu fiind, mai degrabă, o figură acceptată de către diversele curente din partid, decât un lider de vocație.

De-a lungul unei coabitări de zece luni, diferențele dintre partidul liberal și Băsescu (prin care se înțelege un partid democrat fidel până la slugărnicie) s-au adâncit pe măsură ce actul de guvernare s-a împotmolit mai des, nu doar în hățișurile unei realități complexe, ci și în acelea ale unei naturi potrivnice.

Dar turnul său fildeș din Dealul Cotrocenilor președintele, eliberat de orice responsabilități executive (domnia sa având doar problema Axei și a licuricilor) a văzut tot mai clar erorile guvernului și n-a pregetat să facă ceea ce nu făcea predecesorul său: să-l critice și chiar să-l atace, mergând până la prezidarea ostentativă a unor comitete de criză în absența titularului.

Prin șefia liberală guvernul a împrumutat din plin o astfel de coloratură, cu atât mai mult cu cât democrații n-au prea admis ca miniștrii lor să fie atinși nici cu o floare. Ceea ce s-a repercutat, vizibil, în planul percepției publice.

Deși aflați în aceeași barcă, liberalii iau apă în timp ce democrații țin capul sus, respirând liber! Semnalul este de rău augur, mai ales în cazul unor alegeri anticipate pe care președintele n-a încetat să le clocească în culcușul său din Cotroceni, la care raportul de forțe se poate modifica radical. De aici, neliniștea și reacțiile, prudente sau temătoare, de până acum, ale partenerilor.

Tirul lui Orban a fost bine direcționat, el reușind să dea demersului său o dimensiune colectivă: este rău pentru liberali și pentru democrați că președintele continuă să-i mențină pe aceiași șefi de servicii secrete, numiți pe vremea și din rândurile PSD-ului.

Este păgubos că însuși președintele încearcă să tempereze elanul schimbării președinților de Camere și de Consilii Județene pentru că în felul acesta se îngreunează efortul de guvernare al Alianței. Băsescu nu este atacat la fond - tendința de favorizare a propriei formațiuni - ci la formă: modul suspect în care coabitează cu rămășițele fostei puteri.

Cât timp se va afla pe meleaguri coreene, președintele va avea răgazul să mediteze la aceste lucruri. Și să se întoarcă cu idei noi. Cum au făcut-o și alții, înaintea lui.


(674 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Octavian Andronic


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Atac la președinte! | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.61648011207581 seconds.