Sâmbătă, 08 Octombrie 2005 - 08:40 AM Aleg.RO: Băsescu ajută șoferii
Publicat de: ---
Comisia juridică din Camera Deputaților a decis, joi, în unanimitate, ca Legea privind circulația pe drumurile publice să intre în vigoare la șase luni de la data publicării în Monitorul Oficial, conform propunerii făcute de Administrația Prezidențială.
Președintele Traian Băsescu a trimis spre reexaminare și dezbatere în fond, către Comisia juridică și Comisia pentru industrii, Legea privind aprobarea ordonanței de urgență a guvernului privind circulația pe drumurile publice, adoptată deja de Parlament. Motivele au constat, printre altele, în introducerea interdicției de a se amplasa construcții de orice fel și practicarea actelor de comerț pe trotuar sau acostament, "cu excepția punctelor autorizate de difuzarea presei scrise și a cărților". Acest amendament făcut de șeful statului a fost însușit de către deputații din Comisia juridică.
Totodată, deputații au aprobat și amendamentul Administrației Prezidențiale privind eliminarea dintre cauzele pentru care o persoană nu mai are dreptul să se prezinte la examen în scopul obținerii permisului de conducere a infracțiunii de ultraj, considerată o reglementare excesivă.
Deputații s-au conformat și amendamentului Administrației Prezidențiale prin care se stipulează că Inspectoratul General al Poliției (IGP) nu mai poate autoriza, la solicitarea Administrației Prezidențiale, Parlamentului, Guvernului, ICCJ, Ministerului Public sau DNA, utilizarea dispozitivelor pentru autovehiculele utilizate în misiunile acestora. Administrația Prezidențială a motivat introducerea acestui amendament prin faptul că, în formula adoptată inițial de Parlament, s-ar crea din nou posibilitatea "umplerii șoselelor de girofaruri, autorizate de Poliție la presiunea unor persoane influente".
Deputații nu au fost însă de acord cu prevederea propusă de șeful statului conform căreia permisul de conducere ar urma să fie restituit conducătorului auto la data înregistrării plângerii împotriva ridicării acestuia de către agentul constatator.
Deputații au hotărât, în final, adoptarea amendamentului Administrației Prezidențiale conform căruia noul Cod rutier va intra în vigoare la șase luni de la publicarea în Monitorul Oficial și nu la 90 de zile, cum prevedea forma votată inițial de Parlament.
(632 afișări)
| |
|