Marți, 04 Octombrie 2005 - 06:45 AM Aleg.RO: PSD refuză mascarada politică

Publicat de: ---

azi Conducerea PSD a decis, ieri, că nu va participa la consultările cu partidele parlamentare de la Palatul Cotroceni, convocate pentru azi de președintele Traian Băsescu, a anunțat liderul formațiunii social-democrate, Mircea Geoană. "Biroul Permanent Național a decis, prin vot, să nu dea curs invitației președintelui Traian Băsescu de a merge la consultări, la Palatul Cotroceni. PSD refuză să participe la o mascaradă politică", cu rezultat deja anunțat, a spus Geoană.
Președintele PSD a afirmat, totodată, că social-democrații consideră că declarațiile făcute, acum câteva zile, de șeful statului, la Craiova "împiedică orice cale de dialog normal"cu acesta.
"Prin încercarea de discreditare a principalului partid de opoziție, Traian Băsescu și-a încălcat prerogativele, dovedind că nu este președintele tuturor românilor, ci, în cel mai bun caz, președintele PD sau al Alianței", a mai spus Geoană, opinând că șeful statului, la nouă luni de la preluarea mandatului prezidențial, este incapabil să asigure un minim de echidistanță politică.
Potrivit liderului PSD, declarațiile de săptămâna trecută ale lui Traian Băsescu sunt de o "gravitate deosebită", aducând în mod direct un prejudiciu interesului național. "PSD rămâne consecvent misiunii sale și ambiției sale de a vedea România integrându-se la termen în UE, la 1 ianuarie 2007", a spus el.
În opinia liderului PSD, discursul președintelui Băsescu este unul "profund eronat", integrarea europeană fiind un țel care unește puterea și opoziția, iar șeful statului este, "în continuare, principalul dezbinător al țării".
"Este cel puțin ciudat, dacă nu cumva este un gest deliberat din partea lui Traian Băsescu, ca, în ziua când a lansat invitațiile de consultare la Cotroceni să vină la conferință de presă, la Craiova, cu acuze fără precedent la adresa opoziției", a mai spus Geoană.
"PSD consideră că președintele, înainte de a convoca principalul partid de opoziție la Cotroceni, trebuie să învețe să fie președintele tuturor românilor", a mai afirmat liderul PSD. De asemenea, Mircea Geoană a precizat că refuzul social-democraților de a participa la aceste "așa-zise consultări" este și urmarea faptului că Traian Băsescu a invitat partidele pentru a dezbate probleme care nu reprezintă "agenda reală" a României în acest moment, el referindu-se la faptul că agenda discuțiilor nu cuprinde și probleme legate de consecințele inundațiilor, de sistemul de sănătate sau de cel fiscal. "Președintele Băsescu arată, în acest fel, dispreț față de problemele reale ale românilor, în acest început de toamnă dificilă", a continuat el.
Geoană face pasul înapoi în diferendul cu Năstase
Președintele PSD, Mircea Geoană, a mai declarat că la nivelul conducerii formațiunii nu există disensiuni, ci doar dorință de a lucra în echipă. El a precizat că discuțiile pe teme de partid de la sfârșitul săptămânii - care i-au avut ca protagonișți pe el și pe Adrian Năstase - au fost analizate la reuniunea de ieri a Biroului Permanent Național.
"În ceea ce privește discuțiile care au avut loc în acest week-end, ele au fost analizate la BPN, nu există disensiuni și nu există altceva decât o dorință de a lucra în echipă", a spus Geoană.
"Scopul nostru principal este revenirea la putere, revenirea la guvernare, câștigarea fotoliului de președinte la Cotroceni. Celelalte discuții sunt de natură tactică și vreau să vă asigur că atmosfera a fost extrem de constructivă", a continuat el.
Liderul social-democrat a ținut să sublinieze că Statutul partidului este "Biblia" după care se conduce această formațiune, iar documentul prevede, în acest moment, că alegerile pentru șefia partidului au loc la doi ani, iar acest lucru va fi respectat.
"Asta nu înseamnă că un alt Congres al partidului nu poate să decidă diferit, funcție de interesele partidului (...) Avem Congres în 2007, este bătut în cuie, acolo vom decide care este maniera de organizare pentru viitor", a adăugat el.


(642 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Azi
· Alte știri din sursa
Azi

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Azi:

PSD refuză mascarada politică | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.58127403259277 seconds.