Sâmbătă, 01 Octombrie 2005 - 08:08 AM Aleg.RO: Razboi mediatic intre Adrian Nastase si Mircea Geoana

Publicat de: Clement Sava

Averea Conflictele din PSD au iesit ieri la iveala din nou in doua relatii definitorii pentru partid: relatia Adrian Nastase - Mircea Geoana si cea dinte presedintele PSD si filiala PSD Bucuresti. Pregatit sa dea el replica lui Traian Basescu, Adrian Nastase s-a trezit dublat ieri dupa-amiaza de Mircea Geoana, care a solicitat amanarea cu o ora a conferintei de presa programate de presedintele excutiv, pentru a ajunge si liderul suprem. Amanarea s-a datorat faptului ca Geoana nu a acceptat ca Nastase sa iasa iar in fata pe cont propriu. Motiv pentru care a verificat intentia lui Nastase si a gasit modalitatea de a-l contracara. Luat prin surprindere de decizia superiorului sau, Nastase,care era deja la sediul din Kiseleff pregatit sa isi tina discursul, a plecat in tromba si cu girofare, cu putin inaintea conferintei, hotarat sa nu mai participe la evenimentul pe care el il initiase. Jurnalistii prezenti

l-au intrebat daca nu mai tine conferinta de presa, moment in care supararea presedintelui executiv a atins cote maxime. „Nu mai am nimic de spus. Sa va spuna domnul presedinte Geoana“, a replicat Nastase. Razboiul deschis astfel din nou intre cei doi rivali a avut o alta replica la Biroul Executiv al PSD Bucuresti, unde, aseara, era asteptata sanctionarea lui Dan Darabont pentru ca a trecut in tabara lui Mircea Geoana.

Avem de-a face cu o suprema tradare, din punctul de vedere al organizatiei PSD Bucuresti, care nu l-a acceptat niciodata pe Mircea Geoana ca lider si l-a criticat adesea, mai ales dupa ce a pierdut alegerile pentru postul de primar al Capitalei.

Adrian Nastase era asteptat ieri seara la sediul PSD Bucuresti, dar in urma supararii de la Kiseleff, nimeni nu stia daca avea sa mai onoreze cu prezenta filiala condusa de Dan Ioan Popescu.

Pe de alta parte, exista surse din interiorul partidului care sustin ca Mircea Geoana isi cauta aliati pentru a-l putea inlocui pe Dan Ioan Popescu din fruntea organizatiei bucurestene a partidului.


(556 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Averea

· Alte știri de la Clement Sava


Azi: Cea mai citită știre din sursa Averea:

Razboi mediatic intre Adrian Nastase si Mircea Geoana | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.71718502044678 seconds.