Joi, 29 Septembrie 2005 - 10:00 PM Aleg.RO: Ciuhandu, carotat

Publicat de: ---

azi Primarul municipiului Timișoara, Gheorghe Ciuhandu, a transmis cetățenilor acestui oraș o scrisoare deschisă în care își exprimă indignarea cu privire la votul negativ dat de consilierii locali proiectului de hotărâre privind stabilirea taxelor și impozitelor locale pe anul 2006. "Dragi timișoreni, Timișoara se schimbă. De nouă ani, dezvoltarea Timișoarei este un lucru atestat de realitățile cu care ne confruntăm: lucrările publice efectuate, lucrările de infrastructură, scăderea continuă a ratei șomajului, fapte atestate chiar de presă. Aceste realități nu convin, însă, tuturor. În numele unui politicianism prost înțeles, avem de-a face, în ultima perioadă, cu o campanie electorală mascată, a cărei țintă este primarul orașului. Iar pentru atingerea acestei ținte, Timișoara a ajuns să se confrunte cu situații în care nu se dorește progresul orașului, ci sabotarea tuturor inițiativelor menite să susțină această dezvoltare", se arată în scrisoare.
Ciuhandu a afirmat că votul dat în Consiliul Local, la o primă estimare, duce la păgubirea bugetului local cu aproximativ 50 miliarde lei, în condițiile în care așteptările cetățenilor față de executivul Primăriei sunt din ce în ce mai mari. "Această acțiune nu a avut la bază o logică, ci doar dorința de a vota contra, în numele unui populism ieftin. Deși unii au crezut că votează împotriva lui Ciuhandu, nu au reușit decât să voteze împotriva orașului. În încercarea de discreditare a primarului este lovit întregul municipiu. Atacurile au efecte pe care, mai devreme sau mai târziu, le resimt toți timișorenii. Proiecte municipale și surse de venit local sunt blocate doar pentru a pune în dificultate misiunea municipalității de a lucra pentru timișoreni.
Însă, în timp ce aici facem față unei continue campanii de defăimare pe plan personal și profesional, am reușit să facem ca despre orașul nostru să se vorbească doar în termeni elogioși. Aceasta, din păcate, doar în afara Timișoarei și în afara țării.
Nu pot să accept faptul că unii, în numele partidelor, a intereselor personale sau economice pe care le reprezintă, se pun împotriva acestei dezvoltări doar pentru ca, mai târziu, să invoce lipsa de capacitate a primarului în a-și îndeplini promisiunile", se mai arată în document. Edilul șef al Timișoarei a mai precizat că acest mandat, al treilea, mai are doi ani și nouă luni până la consumare. "Doresc ca în această perioadă să fiu lăsat să lucrez pentru Timișoara. Doresc să fiu ajutat și, mai mult decât atât, doresc ca toți cei care au o responsabilitate în acest oraș - indiferent că sunt aleși locali sau lideri de opinie - să mi se alăture în acest efort. Prefer să spun adevărul decât să mă adaptez la niște circumstanțe mincinoase. Timișoara se schimbă, dar nu doresc transformarea orașului într-un bâlci politic, care să compromită ideea de dezvoltare. Nu voi accepta minciuna sau jumătățile de adevăr rostite în scopuri politice sau personale, făcute în detrimentul dezvoltării orașului și voi acționa în consecință.
Fac un apel către toți consilierii locali, din toate partidele, să înțeleagă că suntem încă departe de campania electorală. Le cer tuturor să respecte jurământul pe care l-au făcut cu mâna pe Biblie și pe Constituție, la învestitură, atunci când s-au angajat să muncească doar pentru interesele Timișoarei și ale timișorenilor".

PSD Timiș îi ține partea
PSD Timiș a salutat mesajul primarului Gheorghe Ciuhandu.
"Potrivit propriilor afirmații, primarul Gheorghe Ciuhandu dorește să lucreze pentru binele Timișoarei. Același lucru i l-am cerut și noi atunci când i-am atras atenția, respectuos și fără să-l jignim, că mai bine lasă problemele de partid de-o parte și își concentrează atenția pe activitatea primăriei. Astfel, apreciem acum poziția sa și că - după ce, luni întregi, a fost ocupat cu refacerea PPCD - vrea să fie lăsat să muncească pentru binele timișorenilor", a declarat Sorin Grindeanu prim-vicepreședinte al filialei timișene a PSD.
În consecință, pesediștii propun declanșarea unui referendum la nivelul municipiului pe tema proiectului de hotărâre privind stabilirea taxelor și impozitelor locale pe anul 2006. "Astfel, în dezbaterea ce va preceda consultarea populară, domnul Ciuhandu și principalii săi colaboratori le vor putea explica timișorenilor de ce executivul primăriei dorește o majorare a taxelor și impozitelor locale pe anul viitor. Dacă rezultatul referendumului va fi, însă, unul negativ pentru executivul primăriei, atunci suntem siguri că domnul Gheorghe Ciuhandu va ști cum să-și asume eventualul eșec.
La fel ca el, suntem și noi surprinși că prietenii adevărați ai domniei sale (reprezentanții Alianței PNL-PD) nu-l mai sprijină, deși există un protocol de colaborare la nivel local între PPCD, PNL și PD. În ciuda acestor evidențe, cei 6 consilieri municipali ai PSD au susținut proiectele executivului care au venit în sprijinul cetățeanului. În final, dorim să-l asigurăm pe primarul Gheorghe Ciuhandu de întreg sprijinul nostru și, de asemenea, vrem să-l felicităm pentru faptul că, de-acum încolo, dorește să se concentreze exclusiv pe probleme de ordin administrativ, lăsând ca politica să o facă cei care au reprezentare parlamentară", a mai spus liderul pesedist.


(931 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Azi
· Alte știri din sursa
Azi

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Azi:

Ciuhandu, carotat | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.64406204223633 seconds.