Joi, 29 Septembrie 2005 - 10:00 PM Aleg.RO: Bogdan Olteanu s-a săturat să fie „a doua maimuță după Berceanu“

Publicat de: L.R.

Gândul Troc cu voturile independenților.
Regulamentele celor două Camere îi încaieră pe liderii coaliției de guvernământ. La ședința de miercuri seara, a venit rândul candidatului PNL pentru șefia Camerei Deputaților, ministrul Bogdan Olteanu, să facă scandal. „M-am săturat ca, după Radu Berceanu, să fiu a doua maimuță și să pară că vreau modificarea Regulamentului pentru mine“, ar fi spus Olteanu, conform unor surse parlamentare. Supărarea ministrului pentru Relația cu Parlamentul venea din faptul că UDMR și Partidul Conservator se opuneau modificării Regulamentului, astfel încât independen ții să-și poată constitui grup parlamentar propriu.


Miza este mare pentru că, fără votul parlamentarilor independenți, alianța de la putere nu poate trece noile Regulamente prin Parlament. Dacă se acceptă varianta lui Olteanu, atunci foștii peremiști, grupați în Blocul Național Democrat, vor avea grup parlamentar propriu, cu toate avantajele ce decurg de aici: posturi în conducerea Camerei, șefii de comisii, birouri speciale și mașini.
În final, după câteva ore de discuții, liderii coaliției l-au mandatat pe Olteanu să negocieze acest articol din Regulament contra voturilor celor vizați.


(1045 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gândul

· Alte știri de la L.R.


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gândul:

Bogdan Olteanu s-a săturat să fie „a doua maimuță după Berceanu“ | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.62468099594116 seconds.