Joi, 29 Septembrie 2005 - 08:31 AM Aleg.RO: Satarul lui Damocles

Publicat de: Radu Calin Cristea

Averea Nu mai e un secret pentru nimeni ca presedintele Traian Basescu are un ego foarte dilatat. Ne-a avertizat, de altfel, ca va fi un presedinte „implicat“. Asa ca se implica vartos pornind de la presupozitia ca se pricepe la toate: la coridoare europene, la inundatii, la Transnistria, la invatamant, la poduri, la justitie, la integrare europeana, la Marea Neagra si cate si mai cate. Mai deunazi a facut publica si arma cu care ar fi taiat nodurile gordiene ce blocau progresul natiunii: satarul. Romania ar fi amanat masurile de reforma daca el, Basescu, „n-ar fi fost satarul integrarii“. Nu intra in detalii, ideea de retinut este ca a actionat ca un satar. Nu aflam nici pe cine a descapatanat sau daca nu cumva a fost vorba de un soi de satar al lui Damocles agitat deasupra unei societati impulsionate de frica de Basescu. Important este ca Basescu a pus mana pe satar, oarecum in spiritul acelor atacuri preventive promise pe la inceputul mandatului si abandonate apoi, ca o glumita nevinovata spusa la un sprit. Revenind la rolul jucat de Basescu in procesul integrarii in UE parca ma imboldesc totusi unele rezerve. Tot zilele trecute Basescu a anuntat ca alegerile anticipate nu mai sunt de actualitate. Aferim! Basescu a vrut anticipate, a intors lumea pe dos pentru a le impune, a tras sfori, a bagat zazania in Alianta DA si a riscat stabilitatea politica a tarii pentru o idee pe care nu doar subsemnatul a socotit-o moarta in fasa. Ce sa-l fi intors din drum? Poate bulgarii de dupa ultimele alegeri. Fortati la combinatii elucubrante, la negocieri sterile si la evaluarea domoala a alternativelor, bulgarii au convins Bruxelles-ul ca pot lucra foarte eficient pentru aruncarea tarii intr-o prelungita instabilitate politica. La fel s-ar fi intamplat si cu Romania anticipata politic cu anasana ca urmare a presiunilor lui Basescu. Faptul ca Romaniei i se traseaza, pe cai mai mult sau mai putin oficiale, un calendar neasteptat de indulgent al aderarii nu e opera satarului lui Basescu. UE vrea sa transeze la termen soarta tandemului romano - bulgar care, integrat in Uniune, ar asimila mult mai rapid standardele europene decat pedaland „extra muros“. Sunt semne ca fiara coruptiei romanesti nu mai are aceeasi muscatura letala din perioada guvernarii PSD. Capitalul strain continua sa se deplaseze dinspre un centru european saturat spre sud-est. Agentiile de rating confirma ca a devenit „trendy“ sa investesti in Romania. Experienta ultimului val al aderarii a dovedit ca ingurgitarea Romaniei ar aduce un potential complex care, rostuit inteligent, ar aduce beneficii UE si ar scoate un candidat din starea unui frustrant ciocanit la usa Uniunii. Nu in ultimul rand as adauga ca, oricate indigestii i-a cauzat Tariceanu lui Basescu, multe ministere sunt in grafic si au onorat angajamentele luate fata de UE. Astfel ca satarul lui Basescu nu e decat o inca o deplasata figura de stil pentru uzul personal al sefului statului.


(582 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Averea

· Alte știri de la Radu Calin Cristea


Azi: Cea mai citită știre din sursa Averea:

Satarul lui Damocles | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.57304978370667 seconds.