Joi, 29 Septembrie 2005 - 08:20 AM Aleg.RO: Ucazul prezidențial

Publicat de: Valentin Stănilă

azi Întrucât n-a asigurat un sistem de monitorizare cât de cât eficient înainte de a-și lansa strălucita idee, nu dispunem de nici un fel de informație în legătură cu efectul chemării prezidențiale de a nu mai da șpagă, în nici un domeniu, începând cu ziua de ieri. Nici măcar mijloacele noastre gazetărești de investigație n-au dat rezultate. Nu știm dacă, unde și cum nu s-a mai dat șpagă pe întreg cuprinsul patriei noastre dragi. O primă "problemă" privește aria de receptare a mesajului prezidențial. Bănuim că sunt mulți concetățeni care habar n-au că ziua de 28 septembrie a anului de grație 2005 a fost declarată, prin ucaz prezidențial, drept linie de hotar în combaterea radicală a unui obicei ce-și are geneza în timpuri imemoriale. Din ancheta noastră profesională pe câteva din străzile Capitalei, în locuri relativ aglomerate, a rezultat că ponderea celor neinformați în legătură cu tema dată nu este deloc neglijabilă. Probabil, în zilele următoare, vestea cea mare va face ocolul întregii Românii și, astfel, cei neinformați la ora actuală vor afla ceea ce nu și-au imaginat nici în visurile lor cele mai frumoase: nu vor mai fi nevoiți să dea șpagă, nici portarilor diverselor instituții publice, nici medicilor și asistenților medicali, nici funcționarilor de la ghișee, nici vameșilor, nici măcar controlorilor care te-au prins fără bilet în mijloacele de transport în comun, pe calea ferată etc, etc.
O a doua "problemă" se leagă de momentul în care președintele și-a lansat epocala sa chemare. De ce acum și nu - să zicem - în urmă cu câteva luni sau peste câteva luni? Ca în toate situațiile de acest fel, alegerea momentului pentru șocarea "spectatorilor" (pentru că politica de pe malurile Dâmboviței" a devenit un spectacol non-stop) prezintă o importanță excepțională. Cu siguranță, s-a scontat pe un efect maxim: să rămână cu gura căscată o întreagă nație și, dacă este cu putință, viețuitorii de pe zone cât mai întinse de pe întregul mapamond. Nu știm dacă momentul lansării a fost determinat de publicarea, marți, 27 septembrie a.c., a rezultatelor unui studiu întocmit sub egida Ministerului Sănătății în legătură cu o "boală" ale cărei dimensiuni și consecințe erau cunoscute înainte de declanșarea investigației: șpaga dată de populație medicilor și asistenților medicali. Cine, în țara aceasta, nu știe că, pentru a beneficia de serviciile publice de sănătate, trebuie să scoți bani din buzunar, chiar și pentru cea mai banală analiză? Era nevoie de o cercetare - să-i zicem - științifică, pe baza unui proiect al Băncii Mondiale? Nu se găseau alte metode de investigație în domeniul sănătății pentru care să se cheltuiască banii cu pricina?
Mă rog. Studiul s-a făcut și, astfel, am aflat că, în medie, pe zi, românii dau șpagă de cca un milion de dolari personalului medical.
Într-adevăr, când zici că zilnic se dă șpagă în sistemul sănătății publice la nivelul unui milion de dolari ți se taie - pur și simplu - respirația. În aceste condiții, ce șanse are chemarea președintelui Băsescu în rândurile celor implicați (pacienți și personal de specialitate) în actul medical? Să ne referim tot la studiul amintit. Autorii consideră că, pentru eradicarea obiceiului pământului, sunt necesare numeroase măsuri, între care motivarea suplimentară a medicilor și a asistenților prin salarii corespunzătoare, introducerea unui pachet minim de servicii asigurat de CNAS, modalități complementare de ajutorare a pacienților oferite tot de Casă. Am dat acest exemplu deoarece el arată că nu apelurile patetice pot da rezultate, pot influența comportamentul celor chemați să vegheze la sănătatea populației țării. O abordare serioasă (nu propagandistică) a acestei teme impune luarea în considerare a cauzelor și alegerea, în funcție de natura lor, a celor mai potrivite modalități de combatere, de eliminare a acestora.
De fapt, aici se află esența întregii chestiuni. A emite un fel de "ordin de zi" către națiune pe o temă a cărei rezolvare cere măsuri bine gândite, stabilite în urma consultării multidisciplinare a specialiștilor (pentru că intervin elemente de ordin economic, social, de psihologie, de sociologie, de etică etc) nu înseamnă altceva decât încă un exercițiu de demagogie pură. În ceea ce privește studiul amintit, să reținem verdictul dat de nimeni altul decât un secretar de stat la Ministerul Sănătății: "Este o prostie!".


(493 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Azi
· Alte știri din sursa
Azi

· Alte știri de la Valentin Stănilă


Azi: Cea mai citită știre din sursa Azi:

Ucazul prezidențial | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.52785491943359 seconds.