Marți, 27 Septembrie 2005 - 08:51 AM Aleg.RO: La medierea lui Mircea Geoana a venit doar C.V.Tudor

Publicat de: ---

Averea Intalnirea strategica propusa liderilor partidelor politice parlamentare pentru ieri de presedintele PSD, Mircea Geoana, in scopul salvarii Romaniei de sub ape, a avut un final trist. Geoana a asteptat degeaba ca reprezentantii Puterii sa-si faca aparitia si, in lipsa lor, a trebuit sa se multumeasca doar cu Corneliu Vadim Tudor, presedintele PRM, secundat de Gheorghe Funar si de Lucian Bolcas, la care s-a adaugat Petru Lificiu, fost ministru PSD, acum presedintele Partidului Ecologist Roman.

Adrian Nastase nu a participat la exercitiul de mediere propus de intaiul lider PSD, Mircea Geoana.

Spectrul invitatilor s-a largit dupa exact 60 de minute de la ora stabilita pentru intalnire, adica la 14, cand a aparut si Corneliu Ciontu insotit de Anghel Stanciu si Nicu Vasilescu din partea Partidului Popular, si el tot fost PRM. Ei au cautat locul unde trebuia sa aiba loc intalnirea si au constatat ca aceasta luase sfarsit inainte ca ei sa ajunga.

Intrebat daca a venit la invitatia lui Mircea Geoana, Stanciu a replicat ca avea un profesor care raspundea la intrebarea unde merge in felul urmator: „si intr-o parte, si in cealalta“. Probabil Stanciu a dorit sa arate astfel disponibilitatea de a negocia cu toata lumea, atitudine confirmata imediat si de liderul partidului, Ciontu.

La iesirea de la intalnirea ratata, Geoana a explicat ca scopul urmarit era simplu: „Ni se pare nefiresc ca, in conditiile in care judetele Romaniei sunt inundate, noi sa continuam sa luptam inutil si contraproductiv pentru Regulament“.

Mircea Geoana a tinut sa arate ca PSD nu trage in acest fel de timp pentru a amana adoptarea regulamentului.

„Regretam ca actuala majoritate nu a considerat necesar sa participe“, a incercat presedintele PSD sa iasa din incurcatura. El le-a multumit pentru participare celor doi lideri de partide prezenti. „E anormal sa continuam lupta politica in prezenta unui cataclism national“, a adaugat el.

Geoana va continua de altfel sa caute un dialog cu Puterea in ciuda acestui esec, deoarece, a spus el, „cand e o tragedie nationala orgoliile marunte nu conteaza“. Vadim Tudor a vanturat in schimb interesul national care a adus PRM la discutii. El a anuntat ca partidele prezente vor intocmi un moratoriu care sa fie semnat si de presedintele tarii, de primul-ministru si de toate partiele parlamentare „pentru a lasa deoparte disputele politice sterile“.

Mesajul oficial al PSD transmis tot ieri de Dan Nica la sediul din Kiseleff a avut aceeasi orientare. In mod exceptional, Dan Nica a descoperit in cursul conferintei de presa ca „in Romania, ca in fiecare an, vine iarna“, informatie de ultima ora folosita pentru a atrage atentia Puterii asupra masurilor care se impun pentru sinistrati. El a propus si solutii concrete in acest sens: achizitionarea de baraci in asa fel incat fiecare familie sa aiba un asemenea acoperis deasupra capului. „Baraci, rulote, nu avem nimic impotriva sa fie una sau alta“, a precizat seful departamentului de comunicare din PSD. (C.S.)

Inflatie de mediatori pe piata politica

Cristian Radulescu, liderul de grup al Partidului Democrat in Camera Deputatilor, a declarat ca PD nu a dat curs invitatiei PSD „pentru ca era o cerere propagandistica si populista“. Radulescu s-a intrebat apoi retoric „in baza caror atributii a convocat domnul Geoana presedintii partidelor?“, aratand ca nu vede nici ce ar putea sa faca parlamentarii in teritoriu. „Exista un comitet pentru situatii de urgenta, guvernul stapaneste situatia, iar Parlamentul trebuie sa legifereze. Nu stiu in virtutea caror prerogative si cu ce eficienta ar putea sa mearga parlamentarii in zonele inundate“, a mai declarat Radulescu.

Crin Antonescu, liderul deputatilor liberali, a aratat si el ca parlamentarii ar putea sa ajute foarte putin daca ar merge in teritoriu. „Parlamentarii nu au decat a se interesa cum isi fac autoritatile datoria“, a declarat acesta. (E.O.)


(684 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Averea

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Averea:

La medierea lui Mircea Geoana a venit doar C.V.Tudor | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.6155219078064 seconds.