Luni, 26 Septembrie 2005 - 04:45 AM Aleg.RO: Constituirea Partidului Popular, blocata politic

Publicat de: Razvan GHEORGHE

ziua Liderul Corneliu Ciontu explica travaliul juridic la care a fost supus
Fostul prim-vicepresedinte al PRM si actualul presedinte al Partidului Popular (PP), Corneliu Ciontu, a acordat un interviu ziarului ZIUA in care dezvaluie "tertipurile juridice" lansate impotriva infiintarii PP. Totodata, deputatul independent vorbeste si despre revocarea presedintilor Camerelor Parlamentului si analizeaza actuala colaborare politica dintre PRM si PSD. (R.G.)


Mircea PAUN - ZIUA Foto



In urma despartirii deloc amicale de PRM, ati pus bazele unei formatiuni politice: Partidul Popular. Care este stadiul dezvoltarii acestui proiect? Ce semnale aveti din partea popularilor-europeni?

Popularii europeni au fost de la inceput alaturi de noi. Poate de aici incredibilele abuzuri de care ne-am lovit in timpul infiintarii Partidului Popular. Desi Legea partidelor politice asigura o procedura de urgenta pentru infiintarea acestora, am suportat cele mai bizare tertipuri juridice pentru a fi blocati. Pe 13 octombrie, data urmatorului termen, se vor implini trei luni de formalitati legale, desi Legea prevede maximum o luna. Mai mult, lucratori din Politie au trecut la actiuni politice fatise - aproape de politie politica. Inchipuiti-va ca mii si mii de oameni care au semnat pentru infiintarea Partidului Popular au fost convocati la Politie, cu citatie, precum niste infractori, fiind amenintati cu amenda daca nu se prezinta. Acolo au fost interogati: "E adevarat ca ati semnat pentru infiintarea PP? De ce? Sunteti membru? Sunteti sigur ca asta vreti? V-a influentat cineva? Ce nevoie aveti de acest partid?" In unele judete au fost dictate efectiv declaratii standard, prin care oamenii ar fi trebuit sa nu-si mai recunoasca semnatura. Nu vreau sa dau atentie acelor cazuri in care agenti de politie au incercat sa-i convinga pe oameni ca PRM e un partid grozav, care nu trebuie parasit. Sa zicem ca sunt cazuri izolate. Problema e ca s-a instaurat o atmosfera de teroare politica. In unele judete, pe ploaie, zeci de oameni stateau la coada ca sa-si recunoasca semnatura ! E incalificabil. Eram sunat de semnatari si intrebat: "Ce-am facut? Ce-au cu noi? Ce-o sa patim?". Acesta e un stat politienesc! Un stat in care drepturile constitutionale sunt calcate in picioare. Nu putem indeplini criteriile politice ale UE in aceste conditii. Pentru astfel de lucruri se activeaza clauza de salvgardare. Daca cineva crede ca ne-am intimidat, se inseala amarnic! Mai mult, ideea ca se tem de un partid popular autentic ne motiveaza.

Coalitia de guvernamant considera imperativ necesara revocarea presedintilor PSD ai celor doua Camere ale Parlamentului, Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu. Care este pozitia grupului de parlamentari independenti pe care il coordonati in aceasta problema?

Deciziile grupului popular independent se iau inaintea votului final, in urma unei sedinte. Ma tem, insa, ca va dura foarte mult pana sa fim pusi in situatia de a lua o decizie. Blocajul politic provocat de lupta pentru sefia Camerelor mi se pare ca reprezinta un veritabil dezastru parlamentar si de imagine externa. Sarabanda motiunilor e ridicola. Indiferent cine are dreptate, ne facem de ras. In ceea ce ne priveste pe noi, popularii, am preferat sa nu ne implicam in acest circ politic, pastrandu-ne independenta si luciditatea votului. Prioritatile nostre sunt inundatiile, scumpirile, integrarea europeana. Ca o pozitie pur subiectiva, va spun ca in locul domnilor Nastase sau Vacaroiu as demisiona. De dragul integrarii europene. In cazul unui esec al integrarii, si ei vor fi blamati.


"Cine-l mai ia in serios pe Corneliu Vadim Tudor?"
Vadim Tudor v-a acuzat in trecut de "parteneriat" cu PSD. In aceasta lumina, cum catalogati prezenta colaborarea dintre PRM si PSD in vederea sustinerii actualei conduceri a Camerelor?

Ei, cine-l mai ia in serios pe Corneliu Vadim Tudor? El e simpatic, spune o gluma, se incrunta expresiv - pe scurt, distreaza electoratul - dar declaratiile lui politice au incetat de mult sa mai fie ancorate in realitate. Chiar intrebarea dumneavoastra o demonstreaza: daca eu voiam sa dau PRM pe mana PSD, ei bine, se pare ca am reusit. Colaboreaza acum mai abitir ca niciodata. Glumind, observ ca Ciontu conduce PRM-ul chiar si in afara lui. "Puciul" a reusit...

Care credeti ca este formula parlamentara potrivita pentru Romania: unicamerala sau bicamerala?

Mi se pare un subiect marginal. Ca si cum, in loc sa jucam fotbalul clasic, cu care n-am obisnuit, ne-am apuca de fotbal in sala. Am consuma o gramada de energie ca sa reasezam un intreg sistem, dar tot fotbal s-ar chema... Nu mi se pare ca 300 de parlamentari in plus sunt de vina pentru saracia tarii. Asta e demagogie. Anual, Parlamentul consuma 0,6% din bugetul centralizat, si este vorba, totusi, de institutia fundamentala a democratiei. Eu sunt de acord ca unii parlamentari sunt imaturi sau inutili, dar mi se pare ca entuziasmul cu care toata lumea da vina pe Parlament e unul dirijat si periculos. Stim bine ca marii hoti sunt in executiv, acolo unde se impart banii. La Parlament, daca doriti, gasiti niste hoti micuti, banali, care au bucuria copilareasca de a fi ìalesi ai neamuluii. Cine starneste ura colectiva impotriva Parlamentului vrea, de fapt, sa acopere Guvernul si Presedintia. Si asta e grav, pentru ca prima institutie a democratiei e Parlamentul. Executive puternice am tot avut in ultimii 50 de ani, Parlament nu prea... Autoritarismul nu a rezolvat problemele romanilor. Pe urma, a devenit deja agasanta ideea ca oricine, oricand, se poate juca de-a schimbarea Constitutiei. Statele puternice sunt state stabile institutional.


"M-am detasat de PRM"
La momentul rupturii de PRM, o serie de reprezentanti peremisti din teritoriu s-au alaturat noului dumneavoastra proiect politic. Cat de mare este "spartura" provocata in PRM?

Nu ma intereseaza. M-am detasat de problemele PRM, de luptele, orgoliile si agitatiunile lor. E pacat ca acolo varful a fost ocupat de o clica mediocra, blocata in conspiratii si bazaconii. Fata de ceilalti fosti colegi, eu imi exprim o sincera consideratie, contand pe o confruntare politica bazata pe argumente, nu pe urlete si invective. Oamenii care au venit spre PP nu mai sunt peremisti, ci populari. Ei au facut o optiune pozitiva, n-au fugit de ceva anume. Au vrut, pur si simplu, o oferta politica decenta si frecventabila. Dimensiunile hemoragiei din PRM vor fi intelese abia atunci cand aceasta prigoana politieneasca se va sfarsi, cand oamenii vor depasi prudenta si vor primi semnalul asteptat. Teama uriasa de Partidul Popular de-aici pleaca . Noi nu le-am spus oamenilor: veniti acum, la greu, asumandu-va cine stie ce riscuri, ci le-am cerut sa astepte pana cand le vom pune la dispozitie un partid trecut deja de atacurile peremismului revansard, un partid real, solid. Pe scurt, multi peremisti sunt acum in expectativa si vom vedea cine rade la urma...

Subiectul zilei sunt inundatiile. Ce credeti despre prestatia autoritatilor romane?

Abia acum intelegem cat de grave pot fi unele decizii politice. In 1990, Guvernul a decis stoparea Programului de imbunatatiri funciare si prevenirea inundatiilor. De ce? Pentru ca era un program comunist! Ca si cum specialistii care elaborasera programul se inspirau din Lenin cand proiectau baraje... A fost o mare eroare. Unele lucrari erau terminate in proportie de 70% si au ramas in paragina. Imi amintesc ca a avut loc atunci prima greva din Romania post-revolutionara, pentru ca mii de oameni implicati in program au ramas pe drumuri. Si iata, s-a demonstrat ca ei erau extrem de utili. Suntem descoperiti in fata naturii, fie ca vorbim de seceta sau inundatii. Avem nevoie, urgent, de un program similar. Avem una din cele mai bune scoli de hidrologi din lume, e nevoie doar de responsabilitate politica.


(762 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Ziua

· Alte știri de la Razvan GHEORGHE


Azi: Cea mai citită știre din sursa Ziua:

Constituirea Partidului Popular, blocata politic | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.69264101982117 seconds.