Vineri, 23 Septembrie 2005 - 07:28 AM Aleg.RO: Alianta P.A.

Publicat de: ---

Averea In urma dezbaterii de la Palatul Victoria, care a fost salutata de presedintele Traian Basescu, s-a ajuns la un punct comun - Parlamentul va discuta o zi pe saptamana legile integrarii. Calin Popescu Tariceanu a acuzat Opozitia ca nu a acceptat un termen pentru dezbaterea pe articole sau amendamente si urgentarea discutiilor. „Tehnic dezbaterile pot fi finalizate in termen de o saptamana, dar opozitia, in special PSD, se cramponeaza de o problema care ar trebui abordata conform principiului aplicat incepand cu 1990 si anume ca presedintii celor doua Camere sunt reprezentantii majoritatii. Opozitia doreste sa foloseasca toate tehnicile pentru a prelungi discutiile. Cu regret constat ca nu exista disponibilitatea necesara din partea PSD pentru finalizarea discutiilor astfel ca majoritatea va continua demersurile pentru modificarea regulamentelor“, a spus Tariceanu.

El a precizat ca schimbarea celor doi presedinti ai Camerelor este doar o chestiune de timp, iar demersul va fi dus la bun sfarsit. Premierul a avertizat insa ca prin alocarea unei zile pe saptamana pentru legile privind integrarea, dezbaterile vor influenta mai putin procesul legislativ, dar vor afecta imaginrea si credibilitatea Parlamentului.

Cat priveste absenta democratilor de la acesta consfatuire, liderul PNL a spus ca a avut o discutie cu presedintele PD in care „a fundamentat“ pozitia Aliantei la aceste discutii. El a reamintit ca este si co-presedinte al Aliantei DA si a avut mandat din partea democratilor sa prezinte un punct de vedere comun. El a refuzat insa sa comenteze absenta colegilor de alianta in conditiile, in care doar Emil Boc si Vasile Blaga erau plecati la Cluj, nu si presedintele executiv al PD , Adriean Videanu.

Tariceanu s-a ferit sa comenteze si speculatiile privind fragilitatea Aliantei si a precizat ca intre intalnirea pe care a organizat-o el si cea organizata de presedintele, Traian Basescu nu vede nici o „coincidenta“.

Presedintele PD, Emil Boc, a infirmat speculatiile potrivit carora ar fi primit vreo indicatie din partea sefului statului sa nu se prezinte la intalnirea cu premierul Calin Popescu Tariceanu. „Absenta noastra are motive pur obiective si se datoreaza faptului ca aveam planificata cu o luna in urma dezbaterea de la Cluj-Napoca pe marginea Politiei Locale, la care a fost prezent si ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga“, a spus Boc care a scuzat absenta lui Videanu, „prins cu inundatiile“. El a spus la randul sau ca a avut o discutie cu premierul in cadrul careia s-au stabilit punctele de vedere care vor fi prezentate. Pe de alta parte insa, membri ai partidului sustin ca democratii nu s-au dus la intalnire pentru ca nu au vrut sa dea curs unei invitatii lansate cu doar cateva zile inainte de cea organizata de seful statului. „Nu e suficient ca-l suportam in fiecare luni dimineata in CNC-ul Aliantei, pentru ce sa mai vorbim acum cu el?“, ne-au spus unii parlamentari ai PD, care doresc discretie in jurul identitatii lor.

„Singura discutie ar fi trebuit sa fie cea in care isi dadea demisia si declansa alegeri anticipate, ca sa nu ajungem unde am ajuns acum in Parlament“, mai spune o alta voce din PD. Si Emil Boc a confirmat ipoteza alegerilor anticipate. „Din nefericire punctul nostru de vedere conform caruia alegerile anticipate erau solutia este confirmat“, a spus Boc.

Radu Berceanu, senator PD, a declarat ca a aflat si el cu cateva ore inainte ca PD nu va merge la intalnirea de la Palatul Victoria. Berceanu a adaugat ca nici lui nu i s-au oferit explicatii in legatura cu motivele acestei neprezentari, dar a sustinut ca in mod normal, democratii ar fi trebuit sa dea curs invitatiei.

Absenta PD a fost speculata de PSD. Liderul formatiunii, Mircea Geoana, a spus ca „este un boicot fatis al intentiei de a debloca activitatea Parlamentului. Nu cred ca presedintele PD si-ar fi permis sa-l sfideze pe primul ministru fara consimtamantul sefului sau de la Cotroceni“, a spus Geoana.

Consultarile de la Palatul Victoria s-au purtat pe fondul unor zvonuri insistente potrivit carora ar exista o intelegere secreta intre Tariceanu si PSD. Zvonurile au fost infirmate declarativ de PNL, prin Calin Popescu Tariceanu si Bogdan Olteanu.

Asa cum era prevazut, PSD i-a propus premierului Tariceanu ca in ceea ce priveste modificarea Regulamentelor celor doua camere sa se permita si consultarea Curtii Constitutionale.

Regulamentele, odata votate, ar urma sa intre in vigoare doar la 30 de zile dupa depunerea sesizarii la Curtea Constitutionala. Geoana a spus dupa intalnire ca majoritatea se fereste de Curtea Constitutionala.

Intrebat ce va face PSD daca PD ar parasi coalitia, provocand un Guvern minoritar, si daca ar colabora cu PNL, Geoana a raspuns ca „nu discutam de sprijinirea neconditionata a unui Guvern, ci de sprijinirea pe puncte, pe problemele ce privesc integrarea, pana la aparitia raportului de tara. Partidul nostru va actiona strict in ceea ce priveste agenda de integrare europeana, strict si nimic mai mult“. (C.F., E.O.)

Basescu nu este deranjat de concurenta

Presedintele Traian Basescu a declarat ca nu este deranjat de faptul ca premierul Calin Popescu Tariceanu are consultari la Palatul Victoria cu reprezentantii partidelor parlamentare. „Cum sa fiu deranjat? Cred ca orice int?lnire este foarte buna. Orice int?lnire este o contributie la intelegerea realitatilor“, a subliniat seful statului.

Premierul spune ca nu colaboreaza cu PSD

Premierul a spus, intr-o emisiune de televiziune ca PNL nu are „o relatie cu PSD sub nici o forma“. La intrebarea care invoca informatii neoficiale potrivit carora ar fi existat intalniri secrete cu PSD, liderul PNL a raspuns: „Sigur, tot felul de zvonuri multe circula. Deci, noi suntem intr-o alianta pe care am construit-o cu eforturi si cu migala. Al doilea lucru pe care il subliniez este ca eu, cand am fost in functia de vicepresedinte si s-a realizat, imediat dupa alegerile din 2000, acea intelegere politica intre PNL si PSD, am fost unul din cei mai vehementi critici ai acestei intelegeri si pozitia pe care am avut-o a fost de-a lungul timpului constanta si impotriva unei colaborari cu PSD. Acum, PSD sigur ca are interesul sa arunce astfel de declaratii pentru a crea eventual anumite disensiuni.“


(637 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Averea

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Averea:

Alianta P.A. | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.54549813270569 seconds.