Joi, 22 Septembrie 2005 - 02:10 PM Aleg.RO: Deputații 'au trântit' moțiunea simplă depusă de PRM

Publicat de: Radu GEORGE

AMOS News <IMG hspace=5 src="http://www.informatia.ro/images/articles/sigle/Camera%20Deputatilor.jpg" align=left vspace=5>“Salvați școala românească!”, moțiunea simplă depusă de 52 de parlamentari ai PRM, nu a avut sorți de izbândă în plenul Camerei Deputaților, aceasta fiind respinsă, joi, cu 132 de voturi “împotrivă”, 99 de voturi “pentru” și două abțineri. După cum era de așteptat, documentul a fost susținut de reprezentanții PSD, cărora li s-au alăturat cei din grupul deputaților conduși de Corneliu Ciontu, recent desprins din formațiunea lui Corneliu Vadim Tudor.

Deși aleșii nu au pierdut ocazia de a se răfui pe tema moțiunii, puterea și opoziția s-au declarat de acord că profesorii sunt o categorie care nu a știut să-și apere interesele și care, în pofida acestui fapt, a reușit să mențină un înalt nivel al școlii românești în perioada tranziției. Alături de deputații PRM, au pledat pentru rezolvarea problemelor din învățământ deputații social-democrați Petru Andrea, Nicolae Bănicioiu și Ecaterina Andronescu. Printre altele, pesediștii au reclamat politizarea din învățământ, subliniind că au fost “epurați” din școli mii de directori și inspectori numai pe motivul că au fost numiți în perioada fostei guvernări.


(667 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Radu GEORGE


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Deputații 'au trântit' moțiunea simplă depusă de PRM | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.56004905700684 seconds.