Luni, 12 Septembrie 2005 - 06:51 AM Aleg.RO: PSD și PRM, partide pereche
Publicat de: Rodica CIOBANU
Fără să fi purtat discuții oficiale, fără să fi încheiat vreun acord scris, PSD și PRM au, în acest prim an de mandat, cea mai armonioasă colaborare politică.
Ea a început imediat după alegeri și s-a consolidat în mod natural pe câmpul minat de actuala Putere, cele două partide acționând împreună pentru a contracara ceea ce pesediștii numesc „pactul anticonstituțional” al coaliției guvernamentale de preluare a președinției Parlamentului. O bătălie care afectează în special PSD, instalat însă la șefia Camerelor cu ajutorul peremiștilor și al conservatorilor. Dacă cei din urmă au schimbat tabăra, cei dintâi lucrează entuziast și necondiționat în sprijinul vechilor tovarăși, mai sincer decât în vremurile bune când se însoțiseră în guvernarea Văcăroiu.
Această sudare a relațiilor dintre PSD și PRM nu ar fi fost posibilă dacă C.V.Tudor nu ar fi revenit la conducerea partidului. Înlocuitorul său temporar, Corneliu Ciontu, trăsese PRM pe o linie de mijloc, neangajându-l evident de partea PSD sau a Alianței D.A. Partidul se mișca în funcție de conjunctură, vremelnicul său conducător fiind preocupat să-i răzuiască eticheta ”extremist” și să-i facă loc într-o familie europeană respectabilă, cea a Popularilor. Însă linia de mijloc era o linie moartă, pericol simțit de unii fruntași peremiști, care l-au chemat pe C.V.Tudor înapoi, înainte ca partidul să ajungă de nerecunoscut. Grupul Ciontu – format din 14 parlamentari – a căutat protecție în preajma Puterii, iar PRM a prins din nou glas, tiradele patriotic- justițiare fiind îndreptate, firesc, împotriva guvernanților. Pe acest teren, se întâlnește cu PSD, în opoziție, așa cum, între 2000 și 2004, s-a intersectat, în câteva circumstanțe, cu PNL și PD. Diferența constă în faptul că, de data aceasta, nu mai este vorba doar de același tip de raportare la un adversar politic comun, ci de totala implicare a PRM în cauza pesedistă. Dacă C.V.Tudor amenința cu boicotarea lucrărilor Senatului în semn de solidaritate cu Nicolae Văcăroiu, acum, peremiștii au trecut la fapte. Senatorii PRM au depus moțiunea simplă „Agricultura” – semnată și de pesediști -, iar Gheorghe Funar promite o moțiune pe zi, astfel încât adoptarea Regulamentelor parlamentare și revocarea lui Adrian Năstase și Nicolae Văcăroiu să se mai producă „la Paște”. PSD a anunțat și el o moțiune pe săptămână, prima, „Nivelul de trai”, fiind susținută de peremiști și aflându-se pe agenda Camerei. Cele două partide își conjugă declarațiile și se completează reciproc, acționând după o strategie comună, care, dacă nu a fost pusă la punct în negocieri, atunci este rezultatul spontan al unei înrudiri genetice.
PSD nu se mai ferește de asocierea cu PRM, ba, dimpotrivă, o recunoaște. Insultele, calomniile, excesele rasiste ale lui C.V.Tudor sunt iertate și îngropate. Liderul peremist – parțial „spălat”, în opinia unor pesediști, de consilierii israelieni și pelerinajul la Auschwitz – este, astăzi, respectabilizat o dată cu partidul. PRM a devenit o formațiune „responsabilă”, preocupată de nevoile oamenilor, cu care PSD colaborează, spune purtătorul de cuvânt al partidului. Mircea Geoană însuși își îndeamnă colegii să ia exemplu de la parlamentarii peremiști, extrem de activi în materie de inițiative legislative.
Aceste aprecieri arată că, după o lungă perioadă de ruptură, forțată din considerente de imagine, PSD a regăsit în PRM partenerul politic natural, asumându-și-l ca atare. Costurile în plan extern ale acestui parteneriat nu-l mai interesează, atâta vreme cât pozițiile sale politice interne sunt amenințate. Având aceleași obiective și adversari, strânsa colaborare dintre cele două partide va continua și după soluționarea crizei generate de înlocuirea lui Năstase și Văcăroiu, Alianța PNL-PD izbutind, indiferent de deznodământul acesteia, să transforme într-un bloc solid opoziția dezbinată. Lucru care o obligă ca, la rându-i, să acționeze solidar.
(562 afișări)
| |
|