Sâmbătă, 10 Septembrie 2005 - 06:14 AM Aleg.RO: Fotoliu de senator de drept pentru Patriarh

Publicat de: Lucian Gheorghiu, M.

Cotidianul Deputatul PD de Timis, Valeriu Tabara, a declarat ieri ca Biserica Ortodoxa Romana ar trebui sa fie reprezentata in Parlament. In acest moment, Constitutia nu permite asa ceva. „Am avut discutii pe aceasta tema cu inalti prelati din BOR, care au cerut ca biserica nationala sa aiba reprezentare parlamentara“, a declarat ieri Valeriu Tabara. Subiectul nu reprezinta o noutate in materie. In 2003, o serie de parlamentari care au migrat in timpul mandatului si s-au inscris in PUR (actualul PC) au initiat o propunere legislativa care viza acordarea calitatii de senatori de drept Patriarhului Romaniei si presedintelui Academiei.

La ora actuala, in Parlament sint inregistrate mai multe propuneri legislative privind alegerile generale, dar institutia senatorului de drept nu se regaseste si este normal, pentru ca in prealabil ar trebui modificata Constitutia, care nu prevede nimic in sensul acesta.

Coalitia nu zice nu

„La noi in partid nu s-a discutat subiectul, dar ideea nu este rea, si cind se va revizui Constitutia chestiunea poate fi pusa pe tapet“, ne-au declarat colegii lui Tabara, Valentin Iliescu si Cristian Radulescu. In nume propriu, liderul deputatilor PNL, Crin Antonescu, este si el de acord: „Consider ca se impune ca senatori de drept sa devina si fosti sefi de stat, precum si presedintele Academiei“. Normal, si conservatorii spun „da“. „Din moment ce a fost o propunere de-a noastra, evident ca o vom sustine si in continuare“, ne-a precizat vicele PUR, Daniela Popa.

PSD impotriva, BOR in expectativa

In 2003, PSD acceptase in principiu ideea umanistilor. Acum se pare ca nu o mai agreeaza. „Institutia senatorului de drept ne duce inapoi la perioada burgheziei interbelice. In democratiile europene nu mai exista aceasta institutie“, afirma fruntasul PSD, Valeriu Zgonea. In ceea ce priveste beneficiarul propunerii, BOR, aici lucrurile sint mai complicate. „Exista o Hotarire a Sfintului Sinod din 2003, care interzice clericilor ordodocsi sa faca orice tip de politica. In cazul in care vor exista propuneri consistente pe aceasta tema, BOR va analiza oportunitatea ei“, ne-a declarat parintele Stoica, purtatorul de cuvint al Patriarhiei.


(714 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Cotidianul
· Alte știri din sursa
Cotidianul

· Alte știri de la Lucian Gheorghiu, M.


Azi: Cea mai citită știre din sursa Cotidianul:

Fotoliu de senator de drept pentru Patriarh | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.56637406349182 seconds.