Sâmbătă, 10 Septembrie 2005 - 06:07 AM Aleg.RO: Ploaie de motiuni la Parlament

Publicat de: Razvan GHEORGHE

ziua Camerele Parlamentului vor fi asaltate cu o ploaie de motiuni simple depuse programatic de reprezentantii opozitiei, PSD si PRM, cu scopul de a boicota si taragana pe cat posibil proiectul Coalitiei de a-i schimba pe presedintii Camerelor, pesedistii Adrian Nastase, respectiv Nicolae Vacaroiu. Deputatul PSD Valeriu Zgonea a declarat, ieri, ca partidul pe care il reprezinta a inceput "razboiul cu actuala Putere", impotriva careia va depune cate o motiune simpla in fiecare saptamana." Credem ca PSD, in urmatoarea perioada, va deschide noi si noi razboaie cu actuala guvernare. Nu putem accepta ceea ce se intampla in tara. Vom depune motiuni simple in fiecare saptamana", a spus Valeriu Zgonea. Pe de alta parte, dupa depunerea la Senat a motiunii privitoare la agricultura, parlamentarii PRM vor arunca, in cursul saptamanii viitoare, o noua motiune, de data aceasta la Camera Deputatilor, a precizat ieri seful PRM, Vadim Tudor. Materialul va tinti problema fondurilor alocate constructiei de locuinte destinate victimelor inundatiilor. Surse din gruparea condusa de Tribun ne-au declarat ca, recent, reprezentanti ai PRM s-au intalnit cu parlamentari PSD pentru a pune la cale un plan comun de actiune in vederea intarzierii revocarii celor doi presedinti. "Vadim s-a inhaitat de tot cu PSD. Este vorba de o actiune concentrata a opozitiei", au precizat acestea. De unde si sustinerea reciproca a celor doua partide, PSD si PRM, in ceea ce priveste cele doua motiuni simple deja etalate. Mai mult chiar, in cadrul conferintei saptamanale a PRM, Tribunul a marturisit ca s-a consultat cu parlamentari PSD in vederea lansarii motiunii social-democrate. "Eu le-am propus tema pentru motiune celor de la PSD. Erau foarte fericiti, va dati seama, daca ei nu au nici o idee...", s-a batut cu pumnul in piept Vadim. Pe de alta parte, Tribunul a batut toba ca PRM ramane independent si nu actioneaza la unison cu PSD. Pana una-alta, "coincidenta" face ca cele doua partide sa se sustina reciproc si sa isi fixeze tunurile cu motiuni simple pe Camerele Parlamentului.


(802 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Ziua

· Alte știri de la Razvan GHEORGHE


Azi: Cea mai citită știre din sursa Ziua:

Ploaie de motiuni la Parlament | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.60037612915039 seconds.