Vineri, 09 Septembrie 2005 - 08:20 AM Aleg.RO: Legile integrării au fost date uitării
Publicat de: C.Drăghici, A. Costa
După mai multe luni de pitrocit, cu sabia lui Damocles deasupra capului, comisia de regulament a Camerei Deputaților a finalizat un nou raport la proiectul noului regulament. Potrivit celor declarate ieri, de președintele comisiei, deputatul PSD Ioan Bivolaru documentul se află în faza de redactare de către staff-ul tehnic.
"În marea majoritate a cazurilor, amendamentele care s-au făcut pe text au fost pentru o mai bună corelare sau pentru o explicitare mai coerentă a unor proceduri și au vizat mai puțin problemele de fond. Acestea au fost epuizate, în mare măsură, cu ocazia primei tentative de modificare a regulamentului, în momentul în care s-a realizat primul proiect de modificare", a spus Bivolaru.
El spune că față de varianta inițială nu au avut loc "răsturnări spectaculoase" de situație și, pe fond, regulamentul a rămas aproximativ același. "Marile" modificări la regulament vizează în special tehnica legislativă și acuratețea gramaticală și lingvistică, după cum susține democratul Daniel Buda.
"Cel puțin la articolul 25 (care vizează modalitatea de revocare din funcție a președintelui Camerei Deputaților - n.r.) nu a fost admis nici un fel de amendament", a precizat Buda.
Liderul grupului deputaților democrați, Cristian Rădulescu, a afirmat că lucrările Comisiei pentru regulament, din ultimele zile, au demonstrat că "totul nu a fost decât tragere de timp în ceea ce privește modificarea regulamentului". Cristian Rădulescu susține că felul în care au decurs lucrurile arată că, de fapt, s-a cerut doar încă o perioadă de grație pentru Adrian Năstase.
Raportul Comisiei de regulament, urmează să fie depus până mâine, urmând ca dezbaterile în plen să înceapă săptămâna viitoare.
Senatul va lucra "non-stop" săptămâna viitoare
Senatorii vor lucra suplimentar săptămâna viitoare, luni, marți, miercuri și joi urmând să aibă loc ședințe de plen, iar marți și miercuri fiind programate și lucrări în comisii. Această decizie a fost luată, ieri, de plen cu 66 de voturi "pentru" și 46 "împotrivă", la propunerea senatorului PNL Puiu Hașotti. În același context, plenul a aprobat propunerea senatorului liberal în sensul ca luni, după ce va fi dat votul final asupra unor legi organice, să înceapă discutarea proiectului de modificare și completare a Regulamentului".
Președintele Senatului, Nicolae Văcăroiu și-a exprimat nedumerirea că reprezentanții Coaliției în loc să fie de acord cu necesitatea discutării proiectelor de lege care sunt prioritare pentru integrarea europeană, le ignoră punând pe primul plan modificarea Regulamentului. "Vreau să înțelegeți că din cele 350 de proiecte legislative depuse la Senat, peste o sută vizează integrarea europeană. În cele mai multe cazuri dintre acestea, Senatul este prima Cameră sesizată și nu trebuie să ne permitem să nu le dezbatem în plen și să le trimitem mai departe prin aprobare tacită", a subliniat Văcăroiu, amintind că datorită discutării cu prioritate a Regulamentului în timpul vacanței parlamentare nu s-au emis decât 29 de rapoarte la legile depuse.
Agățându-se de faptul că, la ședința de miercuri a Biroului Permament, senatorul democrat Radu Berceanu depusese o notă privind completarea ordinii de zi a plenului de ieri cu începerea discutării proiectului de Regulament, reprezentanții Alianței s-au lansat în dezbateri pe această temă pe durata a mai mult de o oră și jumătate.
Văcăroiu le-a explicat că trecerea acestei note pe ordinea de zi a plenului este neregulamentară, întrucât nu au expirat cele trei zile de când senatorii au intrat în posesia raportului asupra Regulamentului. Viceliderul grupului PSD Ion Solcanu a criticat faptul că reprezentanții PNL-PD "ne fac să pierdem atâta timp cu chestiuni nesemnificative și contrare normelor parlamentare".
(529 afișări)
| |
|