Miercuri, 07 Septembrie 2005 - 08:26 AM Aleg.RO: Mircea Geoană, încolțit de opoziția din propriul partid

Publicat de: Florin Negruțiu, L.R

Gândul Mai mulți senatori PSD au criticat, în ultimele zile, inițiativele lui Mircea Geoană legate de votul uninominal și de Parlamentul unicameral, iar unii dintre ei l-au atacat direct pe șeful lor de partid, căruia i-au reproșat că ia hotărâri de capul lui, fără să-i consulte. Totul a pornit luni după-amiaza, în ședința grupului senatorial, când Antonie Iorgovan, Adrian Păunescu și Alexandru Athanasiu s-au luat, rând pe rând, de Mircea Geoană. „Când noi munceam și depuneam amendamente la Regulament, dumneavoastră jucați fotbal”, i-a aruncat-o în față Iorgovan, „părintele Constituției”, nemulțumit că Geoană nu l-a întrebat și pe el înainte de a vorbi de modificarea legii fundamentale, în scopul introducerii sistemului parlamentar unicameral. Geoană s-a enervat de adresarea ireverențioasă, replicând că lui nu-i face Iorgovan programul și amintind că a jucat fotbal cu Victor Ponta în cadrul unei manifestări organizate la școala de vară a tineretului social democrat. Iorgovan a insistat că Geoană nu poate hotărî de capul lui, iar Geoană i-a replicat că poate. Alexandru Athanasiu a deviat discuția pe partea teoretică, arătând că Geoană s-a pripit când nu a luat în calcul eventualele pericole, pentru că majoritatea țărilor care au trecut la unicameralism au avut regimuri dictatoriale. Păunescu a luat și el cuvântul, declamând că nu este de acord cu declarațiile președintelui PSD legate de eșecul din ultimii 15 ani al clasei politice. Senatorul a cerut răspicat „să nu se facă o ruptură brutală cu trecutul”, pentru că foarte mulți seniori ai PSD „au lucrat bine” pentru partid. Nervozitatea multor senatori a crescut în momentul în care Mircea Geoană a anunțat că, de acum încolo, toate funcțiile pe care pesediștii le vor deține în Parlament ar trebui ocupate prin vot direct în cadrul grupului. Ca prim test, s-a votat pentru șefia grupului, iar Ion Iliescu a fost reconfirmat pe poziție, în lipsă de contracandidat. De altfel, Ion Iliescu a privit de pe margine disputa dintre colegii săi și Mircea Geoană și a părut foarte mulțumit de felul în care s-a pus problema: „Iată de ce este nevoie de dezbatere internă în partid!”.


Iliescu: Polul stângii nu trebuie construit sub umbrela PSD
Ieri, Ion Iliescu a spus însă public ce crede despre proiectele conducerii PSD. “Eu cred că nu e bine să ne tot schimbăm... Construcția instituțională este un proces mult mai complex, mai complicat și să ne jucăm cu schimbări din deceniu în deceniu nu cred că este foarte potrivit”, a spus Iliescu, referindu-se la Parlamentul unicameral. În privința votului uninominal, fostul președinte a adus argumente pro și contra. În opinia lui Iliescu, „pericolul” principal pe care-l prezintă acest tip de scrutin ar fi că „oamenii cu parale multe și cu minte puțină pot să promoveze” în Legislativ, în dauna celor săraci și cinstiți. Cât despre Polul stângii prin care PSD să înghită toate grupusculele de stânga, Ion Iliescu a spus că el nu trebuie construit sub umbrela PSD: “Sunt oameni care nu se simt reprezentați de PSD și nu vor o construcție neapărat sub umbrela PSD. Eu voi susține și toate dezbaterile și proiectele proprii ale PSD, voi susține și proiecte care vin din afara PSD, și proiecte independente ale societății civile”.
“Încremenit într-un proiect al trecutului”
„Cine nu are curajul să se uite și la neîmplinirile clasei politice și la ceea ce nu funcționează în democrația românească, e condamnat să rămână încremenit într-un proiect al trecutului și să nu reprezinte o formulă de succes pentru viitorul României”. Așa a sunat replica președintelui PSD Mircea Geoană, la criticile lui Ion Iliescu privind propunerea de introducere a votului uninominal și a Parlamentului unicameral. După ce a repetat că declarațiile lui Iliescu sunt binevenite și că acesta vorbește în calitate de fost șef de stat, Geoană a precizat că ambele sale propuneri, cât și așa numita „Revoluție a binelui”, au fost însușite de către partid și că organizațiile pesediste vor declanșa campanii de strângere de semnături pentru susținerea votului uninominal și pentru Parlamentul unicameral. Liderul pesedist a mai susținut că PSD are „curajul” să promoveze reforma politică de când el a devenit președintele partidului.


(499 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gândul

· Alte știri de la Florin Negruțiu, L.R


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gândul:

Mircea Geoană, încolțit de opoziția din propriul partid | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.51602292060852 seconds.