Marți, 06 Septembrie 2005 - 08:22 AM Aleg.RO: Privilegiile pe care le pierd Nastase si Vacaroiu

Publicat de: Marius Vulpe, C.F.

Averea Adrian Nastase a declarat saptamana trecuta ca inlaturarea sa de la sefia Camerei Deputatilor nu este o pierdere personala, ci una pentru partid. Presedintii Parlamentului, o stie toata lumea, asigura in ordine, postul de loctiitor al presedintelui Romaniei in cazul in care acesta nu este in tara sau in situatii de urgenta. Sunt, de asemena, reprezentanti ai statului roman in relatiile externe ale tarii. Dar ce mai inseamna sefia Parlamentului? Ce ar pierde personal Nastase si Vacaroiu daca ar fi inlocuiti din functiile pe care le detin acum? Pe lista noastra sunt destule.






Nastase si Vacaroiu pierd fondurile speciale de 3 miliarde lei vechi pentru fiecare



In primul rand, ar pierde accesul la informatiile pe care serviciile secrete le pun in fiecare dimineata pe masa liderilor celor mai importante institutii ale statului, intre care se numara si sefii Parlamentului. Raportul zilnic al SRI ar ocoli ochii si urechile lui Nastase si Vacaroiu.

In al doilea rand, i-ar ignora si oaspetii straini, mai ales cei care fac vizite oficiale in Romania si care, dupa protocol, au prevazute intalniri si cu cei doi. De asemenea, si deplasarile celor doi in strainatate ar fi mai putine. Coboram acum in mundan, in sfera privilegiilor pecuniare care sunt pierdute odata cu functia.

In prima categorie se inscriu fondurile speciale. Si Nastase, si Vacaroiu, pe langa salariul lunar, au la dispozitie fond de protocol, de cate doua miliarde de lei, un alt fond de premiere, de un miliard, acela cu care ii gratuleaza dupa propria optiune pe angajatii Parlamentului.

Daca anul trecut presedintele Senatului a avut o indemnizatie de putin peste 38 de milioane de lei, castigand aproape un miliard de lei pe decursul intregului an, anul acesta ar putea beneficia de o crestere substantiala a indemnizatiei odata cu punerea in aplicare a unei hotarari de guvern adoptata de catre Executivul Tariceanu in cazul demnitarilor. Sume exorbitante, daca e sa le comparam cu cele puse la dispozitia liderilor de grup, numai 24 de milioane de lei anual pentru protocol. 1.000 de minute gratuite de telefonie mobila, cota standard alocata pentru toti senatorii si circa o tona de combustibil se mai afla lunar la dispozitia presedintelui Senatului, prin intermediul Serviciului de Protectie si Paza. In schimb, pentru „timp de iarna sau deplasari in teren greu“, autovehiculele de teren ale Senatului pot sa consume oricat combustibil au nevoie beneficiarii, pentru ca nu exista nici un fel de restrictii.

In acest caz, un Leganza pentru Capitala si un Rexton 4X4 pentru teritoriu deservesc nevoile lui Vacaroiu, alaturi de escorta SPP de rigoare.

Escorta SPP ar disparea sau s-ar diminua considerabil. Numai fostii presedinti de stat au dreptul la serviciile SPP pe intreaga durata a vietii, iar dreptul de a avea o escorta ca fost premier se acorda pentru un an de la finalizarea mandatului de premier. In cazul lui Vacaroiu, garda SPP ar ramane la doar o persoana, iar Nastase ar mai avea parte de doi bodyguarzi numai pana in decembrie anul acesta. Ceilalti membri ai Birourilor permanente ale celor doua camere au garda de corp numai pe timpul zilei. Ar disparea si girofarurile.

Nu in ultimul rand, cei doi ar pierde si la capitolul angajati personali. Nicolae Vacaroiu are opt consilieri personali, dintre care unul este purtator de cuvant personal. Daca ar deveni doar vicepresedinte, liderul PSD ar mai avea dreptul sa-si angajeze doar doi personali.

In cazul lui Adrian Nastase, la nivel de reprezentare, situatia ar fi dramatica. A angajat in calitate de lider al Camerei 47 de personae, fie la Cabinetul presedintelui, fie la cancelaria sa. A mutat mobila de la Guvern si a evacuat un intreg etaj al Camerei, reamenajandu-l pentru birourile consilierilor sai.

Obrazul subtire cu bani publici se tine

Vacaroiu foloseste apartamentul de protocol din Bulevardul Maresal Gheorghe Prezan Nr.4, unde l-a avut ca vecin pe Traian Basescu pe vremea cand acesta era la primarie si unde se mai poate ciocni pe scari inca de Adrian Nastase beneficiar si el al unei locuinte de protocol, ca presedinte al Camerei Deputatilor. Casa din Maresal Prezan este intretinuta de RAPPS, din bani publici, iar o degradare pe scara ierarhica ar putea pune sub semnul intrebarii si calitatea in care ocupa acest imobil. Cei doi detin case in Bucuresti, potrivit declaratiilor de avere, cea a lui Vacaroiu fiind declarata ca nelocuibila, iar cea a lui Nastase are peste 300 mp.

Cancelaria „arogantei“

Aparatul lui Adrian Nastase de la Camera numara 51 de angajati. Este structurat pe un Cabinet al presedintelui si o cancelarie a aceluiasi lider al deputatilor. Are 37 de angajati la cancelarie si 14 consilieri personali. Premierul Calin Popescu Tariceanu are zece consilieri personali si 17 consilieri de stat, in timp ce presedintele Traian Basescu este sfatuit de 18 consilieri, laolalta cei prezidentiali si cei de stat.


(614 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Averea

· Alte știri de la Marius Vulpe, C.F.


Azi: Cea mai citită știre din sursa Averea:

Privilegiile pe care le pierd Nastase si Vacaroiu | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.70372104644775 seconds.