Marți, 16 August 2005 - 08:12 AM Aleg.RO: Liberalii, mai tari decât democrații

Publicat de: A.M.Press

azi Sondajul de opinie realizat de "Grupul de Studii Sociale 2000", la comanda Multimedia Political Communication, arată o scădere în preferințele electoratului în privința democraților. Conform sondajului, realizat în perioada 5-11 august, la întrebarea privind partidul pe care îl susțin în cadrul Alianței, PD a obținut 31% dintre opțiuni, cu 17% mai puțin decât în iulie, în timp ce liberalii au crescut cu 8%, ajungând la 32%. Democrații contestă însă acest sondaj. "Nu comentez asemenea aberații. Sunt făcături care se aruncă pe piață. Nu e un sondaj serios și nu pentru că PD scade, ci pentru că sunt prea anonime instituțiile care au realizat sondajul", a declarat pentru AM Press senatorul PD Dan Cârlan. Acesta spune că nu există motive pentru care PD să scadă în preferințele electoratului. Pe de altă parte, deputatul liberal Relu Fenechiu nu consideră sondajul o făcătură. "Sondajele reflectă starea de spirit a românilor la un anumit moment. În opinia mea, cota PD nu era cea reflectată în sondajele anterioare. Eu cred că raportul normal nu este nici măcar cel prezentat în acest sondaj. PNL ar trebui să aibă mai mult. Dar, să fie foarte clar, dușmanul nostru nu este PD. Pe noi ne bucură când Alianța DA crește în sondaje, iar scăderea de 3% este o urmare a stării de tensiune dintre guvern și președinție", a mai precizat Fenechiu.


(633 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Azi
· Alte știri din sursa
Azi

· Alte știri de la A.M.Press


Azi: Cea mai citită știre din sursa Azi:

Liberalii, mai tari decât democrații | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.5088849067688 seconds.