Marți, 16 August 2005 - 08:01 AM Aleg.RO: UDMR si PRM, pe aceeasi voce: Nu vrem votul uninominal!

Publicat de: Bogdan Apostolescu

gardianul Votul uninominal ramane o problema, inca, nerezolvata a scenei politice romanesti. Partidele parlamentare au pareri diferite cu privire la aceasta tema: PRM si UDMR se opun acestui tip de vot. PD, PNL, PC si PSD sunt de acord cu introducerea unui sistem electoral fundamentat pe votul uninominal. Boc zice D.A.

Presedintele PD, Emil Boc, a revenit la ideea votului uninominal, subiect care s-a discutat inainte de votarea actualei Constitutii, in 2003. Potrivit liderul democrat, avantajul acestui tip de vot la nivel local ar consta in responsabilizarea alesilor care, dupa un ciclu electoral, vor trebui sa dea socoteala in fata cetatenilor pentru activitatea depusa.


Melescanu, de acord

Liderul PNL, Teodor Melescanu, sustine ca electoratul asteapta o insanatosire a clasei politice, care ar putea fi adusa de votul uninominal. "Daca se introduce votul uninominal si eu sunt ales, reprezint in Parlament interesele unei comunitati care m-a votat", a conchis Melescanu.


PC, pe mana Aliantei

Purtatorul de cuvant al Partidului Conservator, Bogdan Ciuca, a subliniat ca formatiunea politica pe care o reprezinta este "pentru votul uninominal", amintind ca PC este initiatorul unei legi care are drept scop introducerea unui sistem electoral care sa se fundamenteze pe votul uninominal.


PSD este «pentru»

La randul lui, Cristian Diaconescu, purtatorul de cuvant al PSD, a precizat ca fostul partid de guvernamant are un proiect de lege, pe aceasta tema, depus la Camera Deputatilor. El a precizat ca "problema este la partidele mici care vor a avea de pierdut, in speta UDMR". "Daca vrem sa refacem clasa politica trebuie sa abordam si o asemenea tema", a conchis Diaconescu.


Marko se opune

Pe de alta parte, liderul UDMR, Marko Bela, a afirmat ca nu este de acord cu votul uninominal, de vreme ce actualul sistem electoral pe liste functioneaza.


PRM se teme

La randul lui, vicepresedintele PRM, Lucian Bolcas, a declarat ca nu este de acord cu votul uninominal pentru ca ar da posibilitatea doar "oligarhiei economico-politice" de a accede in Legislativ. De asemenea, Bolcas a precizat ca o astfel de modalitate de vot scade din sansele tinerilor politicieni de a se afirma.


Solutia APD

In nenumarate randuri, Asociatia Pro Democratia (APD) s-a pronuntat in favoarea crearii unui sistem de vot uninominal pentru alegerile parlamentare din Romania. Propunerea asociatiei prevede impartirea tarii in 8 circumscriptii electorale, urmand ca in cadrul fiecareia, votul sa fie acordat in mod direct. Presedintele APD, Cristian Parvulescu, a precizat ca propunerea a fost realizata in urma rezultatelor unor sondaje, potrivit carora 60% din romani s-au pronuntat pentru sistemul de vot uninominal.


(695 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gardianul

· Alte știri de la Bogdan Apostolescu


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gardianul:

UDMR si PRM, pe aceeasi voce: Nu vrem votul uninominal! | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.58191108703613 seconds.