Joi, 11 August 2005 - 05:00 AM Aleg.RO: Cum să-l arunci pe premier din Palat

Publicat de: Rodica CIOBANU

Gândul Cum să scapi de un prim-ministru care nu mai vrea să demisioneze? Dacă te numești Traian Băsescu, ești președintele României și liderul neoficial al PD, dar nu ai mijloace constituționale ca să te debarasezi rapid de premierul indezirabil, atunci lovești pe neașteptate, cu tot arsenalul subversiv din dotare. Ai grijă, totodată, să ambalezi ambițiile personale în coaja tare a luptei cu demonii corupției care pun stăpânire pe guvern, fiindcă, în timp ce joci o mare farsă, lumea trebuie să te vadă erou de epopee. Asta și face Traian Băsescu în câte un intermezzo la nocturnele de la malul mării.


Călin Popescu Tăriceanu abia se întorsese, la București, după excursia pe Harley-Davidson, cu nevasta și sepepiștii rulând în urma lui, în mașinile oficiale. Petrecuse o noapte de pomină pe terasa „Cireșica” din Olimp, în compania veselă a șefului statului. Tocmai de aceea, lovitura primită, luni, din partea tovarășului de chef l-a lăsat, câteva ore, fără grai. Într-un interviu fulger acordat radioului public, Traian Băsescu declara că grupuri de interese își fac mendrele prin guvern, iar prim-ministrul ia decizii politice capitale influențat de oameni de afaceri. Președintele nu a vrut să fie mai precis. S-a referit la domeniile sănătății și energeticii ca fiind deja penetrate de afaceriștii veroși, cu ajutorul cârtițelor din executiv. Cât despre hotărârea premierului de a nu mai demisiona, anulându-se, astfel, anticipatele, aceasta ar fi fost luată – așa cum i-a ciripit șefului statului o păsărică din „cercul mic” în care se învârtește – după consultări cu doi oameni de afaceri și un ziarist. După cum s-a vădit ulterior, păsărica era Elena Udrea, consilier prezidențial, care s-a rotit câteva clipe pe lângă adunarea conspirativă din restaurantul de la Snagov, dar președintele nu o pomenește, ci aduce în discuție SRI și cele 21 de note secrete care ar demonstra că guvernul este gata să cadă în mocirla corupției. Acestea fiind zise, Băsescu zboară înapoi, la mare, unde-l găsim, mai pe seară, jucând de mama focului și lălăind „Mărie și Mărioară“. Dacă nu cumva problemele grave ale țării se rezolvă între chefuri, la ciorba de potroace, atunci președintele a pus în scenă o mare păcăleală. Sub emblema anticorupție, s-a răfuit, de fapt, cu premierul. S-a folosit de autoritatea funcției prezidențiale și de activitatea serviciilor secrete pentru a credibiliza un demers care, pe fond, nu urmărește asanarea Cabinetului Tăriceanu, ci discreditarea lui.

Un guvern care, în planurile lui Traian Băsescu, ar fi trebuit să dispară încă din primăvară, dar se încăpățânează să rămână pe poziții.

Operațiunea radiofonică a șefului statului se conjugă perfect cu cea a PD, care trâmbițează de vreo lună că PC nu-și mai are rostul în coaliție. Așa-numitul „test de fidelitate”, pe care urmează să-l dea conservatorii, urmărește destrămarea coaliției de guvernământ, nu întărirea acesteia. Pentru că, atâta timp cât PC nu este de acord cu schimbarea lui Nicolae Văcăroiu și Adrian Năstase de la președinția Camerelor, consecința logică este ruperea protocolului de colaborare cu acesta și demisia miniștrilor conservatori. Iar o guvernare în minoritate este imposibilă, având în vedere eșecurile legislative din timpul majorității parlamentare. Dacă, în pofida tuturor calculelor, guvernul va continua să reziste, PD mai are un ac de cojocul lui: pachetul de legi privind administrația locală, ce ar putea forța PSD să introducă moțiune de cenzură, datorită unui proiect care-i vizează direct pe pesediștii din fruntea consiliilor județene. Dacă, și de această dată, Cabinetul Tăriceanu scapă, pediștii pot aplica varianta de rezervă: ieșirea lor din Alianță și de la guvernare.

Până atunci însă, situația politică va deveni atât de tensionată și de instabilă, încât până și adversarii anticipatelor vor dori ca acestea să aibă loc, numai să se termine nebunia. Așa că orice compromis politic ar ieși zilele acestea din interminabilele ședințe ale partidelor la putere, el nu este menit să dureze. Va fi doar o altă farsă. Guvernul Tăriceanu are lunile numărate. Și nu sunt mai multe de trei.


(566 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gândul

· Alte știri de la Rodica CIOBANU


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gândul:

Cum să-l arunci pe premier din Palat | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.67368602752686 seconds.