Miercuri, 10 August 2005 - 08:48 AM Aleg.RO: Intalnirile premierului care au fost incriminate de presedinte

Publicat de: Eliza Olteanu, M.V.,

Averea Dupa declaratia de presa referitoare la acuzele lui Traian Basescu, premierul Tariceanu a revenit, luni seara, cu numele persoanelor la care a facut referire presedintele. El a precizat ca omul de afaceri este Dinu Patriciu, pe care l-a intalnit in 17 iulie, alaturandu-li-se Sorin Rosca Stanescu si „un important consilier prezidential, care era impreuna cu sotul“. „Omul de afaceri la care se refera presedintele in interviul sau este Dinu Patriciu, cu care ma cunosc de 15 ani. Ne-am intalnit public pe 17 iulie, la o masa intr-un restaurant din Snagov, unde ni s-a alaturat ulterior si Sorin Rosca Stanescu. Tot atunci, am invitat sa ia loc alaturi de noi si un important consilier prezidential, care era impreuna cu sotul. Cu acea ocazie, s-a discutat despre orice subiect pretabil la o conversatie la o masa la care participau aproximativ 10 persoane“, a afirmat Tariceanu.

„Nici masa luata in restaurantul public si nici discutia cu acesta din urma nu au avut vreo influenta asupra deciziei de a renunta la anticipate“, declara Calin Popescu Tariceanu, precizand ca nu ia decizii politice in functie de opiniile cunoscutilor sai.

Tariceanu a mai spus ca reprezentantul industriei de tutun la care a facut referire seful statului este Peter Imre, un „vechi prieten de peste 12 ani“, cu care i se intampla „sa joace table pe plaja“.

Peter Imre: Nu cred ca parerile mele conteaza

„Premierul Tariceanu este un om politic foarte experimentat, poate unul dintre cei mai experimentati din Romania, care a luat decizii mult mai importante decat alegerile anticipate fara sa ceara sfatul nimanui“, a declarat Peter Imre, director corporate affairs Philip Morris Romania. El a negat, intr-o emisiune televizata, ca ar fi beneficiat de vreun act normativ care sa fi ajutat compania la care lucreaza pentru plata unor datorii fata de stat. „Compania pentru care eu lucrez nu are datorii la stat, nu a avut vreodata datorii la stat si eu cu domnul Tariceanu ma intalnesc in calitate de persoana privata“, a declarat Imre. De asemenea, Imre a precizat ca s-a vazut cu Tariceanu inainte ca acesta sa devina seful Guvernului, ca se va vedea cu el si dupa ce acesta nu va mai fi seful Guvernului. Imre a recunoscut insa ca, in ceea ce priveste anticipatele, in calitatea sa de om de afaceri, este „pentru stabilitate si pentru predictibilitate economica“. „Dar nu cred ca parerile mele conteaza pentru luarea unor decizii politice“, a tinut el sa precizeze.

Sorin Rosca Stanescu: De unde are Basescu informatiile?

Sorin Rosca Stanescu a precizat, ieri, ca nu a discutat chestiuni politice cu premierul Calin Popescu Tariceanu, in data de 17 iulie, cand au luat masa impreuna intr-un local public. El a adaugat ca presedintele Traian Basescu, care a acuzat influentele pe care le-ar fi suferit primul-ministru in legatura cu decizia de demisie, are obligatia sa faca un anunt public privind persoanele la care s-a referit. Rosca Stanescu se intreaba pe ce cai a primit seful statului informatii contrare realitatii.

„Daca in aceasta situatie a fost dezinformat de vreunul dintre serviciile secrete, atunci este extrem de grav, pentru ca este posibil ca dezinformari sa se produca si pe alte teme, care sunt chiar importante pentru siguranta nationala. Dar tot grav ar sta lucrurile si in ipoteza, dezmintita de mine si de premier, in care noi am fi purtat, intr-un local public, in cadrul unei discutii private, un dialog cu caracter politic, care ar fi fost inregistrat de unul dintre serviciile secrete. Pentru ca acest lucru ar demonstra, fara echivoc, ca exista cel putin un serviciu secret care face politie politica la comanda sefului statului, care este garantul Constitutiei“, a precizat Sorin Rosca Stanescu.

Dinu Patriciu: Teoria conspiratiei

In societatea actuala este nevoie de o relatie fireasca intre oameni, oameni de afaceri, politicieni, a afirmat, ieri, omul de afaceri Dinu Patriciu. „Nici Guvernul nu este o manastire de maici, nici oamenii de afaceri nu sunt feudali fortificati in cetatile lor“, a mai declarat Patriciu.

Referitor la intalnirea sa cu Tariceanu pomenita de Traian Basescu, Patriciu a aratat ca nu a avut „nici un fel de discutie politica“. In rest e vorba de „teoria conspiratiei si prezumtie de vinovatie“, a ripostat omul de afaceri. Ieri, Dinu Patriciu s-a intalnit la Palatul Victoria cu vicepremierul Gheorghe Copos, ocazie in care a declarat ca intre el si premierul Tariceanu este o relatie de prietenie.


(498 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Averea

· Alte știri de la Eliza Olteanu, M.V.,


Azi: Cea mai citită știre din sursa Averea:

Intalnirile premierului care au fost incriminate de presedinte | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.61375784873962 seconds.