Miercuri, 10 August 2005 - 08:37 AM Aleg.RO: Boc propune de urgență o lege a lobby-ului

Publicat de: Călina BERCEANU

Gândul Președintele democraților și-a expus, ieri, punctul de vedere referitor la criza survenită între Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu, iar crezul său, după cum s-a așteptat toată lumea, este identic cu cel al șefului statului: “Traian Băsescu este consecvent”. Liderul PD a parat cât a putut întrebările legate de o posibilă retragere a susținerii pentru premier, repetând la infinit că “deocamdată, subiectul nu este pe agenda Alianței, avem un calendar politic clar stabilit”. Presa a insistat să afle ce se întâmplă dacă, de-a lungul timpului, intervin situații neprevăzute, ce trebuie discutate, iar Boc a răspuns: “Atâta timp cât la consiliul local avem rubrica diverse, vă dați seama, avem și la ședințele din Alianță”. Boc a admis că nu știe când se va lua chestiunea la analizat (“timpul este foarte larg”), dar a precizat că “România are șansa să se separe de trecut, și de vremea CDR și de PSD și să facă politică transparentă, gestionată nu pe interese de grup”. Pentru limpezirea lucrurilor, Boc va propune partenerilor inițierea legii lobby-ului, după model american. “Ar reflecta într-o manieră transparentă interesele și am fi siguri că deciziile care se iau, indiferent de existența grupurilor de interese, sunt pe lege. Se va ști, dintr-un registru, ce grupuri sunt, cine le reprezintă și se poate face o comparație cu decizia luată. Este important ca legea să fie respectată, nu modificată pentru a favoriza grupuri de interese”, a explicat Boc cum vede lucrurile.


De altfel, el consideră că transparența va face diferența dintre Alianță și guvernarea PSD. “Trebuie un alt mod de a face politică, și dau exemplul din Sănătate, când 4 miliarde de euro sunt în plus, dar situația este aceeași, deci există o drenare a banului public și trebuie să intervenim, să nu avem soarta PSD. De aceea, Alianța trebuie să aibă o discuție foarte serioasă, pentru că Traian Băsescu nu face altceva decât să fie consecvent cu cele spuse în campania electorală. Cât despre ce au înțeles Băsescu și Tăriceanu din notele informative ale SRI, Boc are o logică de grădiniță. Precizând că nu cunoaște conținutul notelor, prin urmare nu poate spune dacă a mințit cineva, liderul PD este tentat să îl creadă pe șeful statului. “Fiecare apreciază cum poate, dar cunoscându-l pe Traian Băsescu, știu că nu susține decât lucruri certe, de care e sigur”, a punctat, fidel ca întotdeauna, Boc.


(666 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gândul

· Alte știri de la Călina BERCEANU


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gândul:

Boc propune de urgență o lege a lobby-ului | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.61444902420044 seconds.