Marți, 09 August 2005 - 09:02 AM Aleg.RO: "Președintele să dea nume!"

Publicat de: Valentin Stănilă

azi În cursul interviului său exploziv la emisiunea de radio de ieri a lui Paul Grigoriu - vreme de o oră - actualul președinte al țării a spus - după ce a făcut numeroase afirmații de-a dreptul alarmante - că nu este cazul ca ziariștii, ca analiștii politici să-i ceară să dea nume în legătură cu situațiile excepțional de grave pe care le-a semnalat. În ceea ce îl privește a considerat că este de datoria lui să prezinte anumite situații și să nu dea nume. În toată "demonstrația" s-a făcut, însă, o singură excepție. S-a pronunțat doar numele premierului Călin Popescu Tăriceanu. Nu o singură dată, ci de câteva ori. Dată fiind "complexitatea" împrejurărilor evocate, astăzi ne vom referi la un singur aspect. Chiar ieri, în acest spațiu tipografic, ne-am referit la mesajul președintelui în legătură cu "pericolul" influențării guvernului de către grupurile de interese. Iată că, acum, ne aflăm într-o situație nouă. Președintele a prezentat o anumită situație "concretă".
Din 21 de documente (ne pare rău, dar a spus de atâtea ori "douăzeci și una de documente" încât ne simțim obligați să atragem atenția că până și omul cu funcția supremă în stat este obligat să respecte gramatica) remise de SRI pe tema influenței grupurilor de interese economice doar 4 au ajuns la domnia sa. După ce premierul a cerut SRI să confirme sau să reconfirme semnalul dat de șeful statului și a comunicat public răspunsul, dl. Băsescu a cerut să i se prezinte și restul de 17 documente remise primului-ministru. Ce a constatat? Nimic altceva decât că se confirmă exact aserțiunea sa: grupurile economice de interese exercită influență asupra Executivului! N-a rostit cuvântul care - probabil - îi stătea pe buze: premierul este un mincinos!
Nu a fost singura afirmație de gravitate extremă cuprinsă în declarațiile "șefului suprem" în amintita emisiune de radio care s-a prelungit cu mult peste "sfertul academic". Cât despre limbajul academic, rămâne de discutat. Să stăruim, în limitele spațiului rezervat editorialului, asupra evaluării președintelui Băsescu privind comportamentul premierului Tăriceanu. Sigur, nimic nu poate fi mai îngrijorător decât afirmația că șeful guvernului nu spune adevărul, că recurge la fel de fel de manevre incorecte pentru a promova taman jocurile reprobabile ale amintitelor grupuri de interese. Dar, lucrurile nu s-au oprit aici. Fie și numai exemplele la care a recurs (nu referitoare la oameni "în carne și oase", ci la domenii de activitate) arată că avem de-a face cu o guvernare de-a dreptul dezastruoasă. Mai ales, în sectoare esențiale pentru traiul concetățenilor noștri.
Mai ales, în sectoare esențiale pentru traiul concetățenilor noștri.
Este interesant de aflat: când a constatat dl. Băsescu că sistemul de ocrotire (sîc!) a sănătății publice, măsurile de reformă din sfera utilităților publice (ca să dăm numai aceste două exemple) reprezintă factori de agravare a situației economico-sociale a țării? Dacă a constatat doar de câteva zile este foarte grav. Ce "a păzit" până acum. Dacă a constatat de mai mult timp, atunci este la fel de inacceptabil. Cum și-a îndeplinit obligațiile sale constituționale?
Ne interesează mai puțin detaliile pe care le-a prezentat (tot fără să pronunțe nume) despre fel de fel de întâlniri oculte (nu la "Golden Blitz", firește), despre fel de fel de combinații între membri ai guvernului și (se putea altfel?) exponenții grupurilor de interese oculte. Se vede treaba că "serviciili" lucrează, că au sub observație politicieni de marcă ai actualei Puteri (cine le-a abilitat să-i "spioneze"?) și că nimic din cele care îi rețin atenția șefului statului nu scapă razei lor de observație. Și aici rămâne de apreciat cât de legală este o astfel de practică.
Ceea ce interesează, în cel mai înalt grad, vizează modul în care funcționează cele mai înalte structuri executive ale statului. Or, declarațiile președintelui sunt proba cea mai puternică a faptului că lipsește elementul esențial: încrederea reciprocă. Dacă primul-ministru al acestei țări este mincinos, dacă este supravegheat de serviciile speciale (nu numai el, desigur), dacă este incapabil să rezolve obiective fundamentale ale României, ale majorității covârșitoare a cetățenilor atunci la ce trebuie să ne așteptăm? Deocamdată, avem dovada (furnizată, în direct, de dl. Băsescu) că deținătorii actuali ai Puterii nu știu (în cazul cel mai bun) cum s-o exercite. Ne-am liniștit. Nu ne mai facem iluzii.


(635 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Azi
· Alte știri din sursa
Azi

· Alte știri de la Valentin Stănilă


Azi: Cea mai citită știre din sursa Azi:

"Președintele să dea nume!" | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.71266889572144 seconds.