Luni, 22 Iulie 2019 - 07:57 AM 2018: Anul unui centenar întârziat - cuvânt înainte la volumul "saptezile 2018"
Publicat de: b.belciug
Agenția independentă de presă AMOS News a editat volumul „SAPTEZILE 2018” care cuprinde comentariile săptămânale dedicate evenimentelor interne, constituind astfel o veritabilă cronică - ilustrată cu caricaturile din rubrica „ANDOGRAFIA ZILEI” - a ceea ce s-a întâmplat notabil pe parcursul ultimului an calendaristic.
2018: Anul unui centenar întârziat
Este cel de al șaselea an în care agenția AMOS News
și-a făcut datoria de cronicar al actualității consemnând în
calupuri săptămânale (șaptezile) evenimentele și declarațiile
pe care reporterii săi le-au considerat a fi semnificative
pentru intervalul de istorie traversat.
A fost un an dens, marcat de falia tot mai adâncă
dintre forțele politice aflate la putere și cele din opoziție, sub
privirile unui președinte eliberat de restricțiile constituționale
și implicat până în gât în susținerea uneia dintre părți. În
acest al patrulea an al mandatului său Iohannis a pus în
practică noțiunea de președinte - ju(de)cător, brevetată de
Băsescu. În același timp a fost și anul Justiției ca temă
principală a dialogurilor politice contondente în care fiecare
dintre părți s-a erijat în apărătoare a acesteia în fața
abuzurilor celorlalți. Dezvăluirile referitoare la activitățile
binomului SRI - DNA și apoi trinom (SRI - DNA - ÎCCJ) au
ținut afișul disputelor în care taberele aproape că s-au
confundat prin variațiile de apartenență.

După două remanieri la vârf alianța la guvernare a
părut să își găsească un echilibru cu un nou premier scos din
jobenul lui Dragnea, la fel că primii doi, dar unul cu mai
puține ambiții personale. Peste tot acest alambicat peisaj
intern s-a suprapus dispută dintre taberele europarlamentare
care au antrenat (unii mai puțin, alții mai mult) susținătorii
externi interesanți din varii motive. Evenimentul central al
anului nu a fost, așa cum se spera, Centenarul, ci controversa
stupidă lansată de la vârful politicii legată de capacitatea
Guvernului de a gestiona președinția Consiliului, misiune
care a stat într-un echilibru precar până în preziua
transferului de responsabilități comunitare.
Una peste altă, a fost un an care nu s-a deosebit de
precedenții prin nimic din ceea ce ar fi putut semnala un
progres.
Octavian Andronic
(1439 afișări)
| |
|