Joi, 23 Februarie 2017 - 05:35 AM ARTE: FOTO Secretele faimoaselor gravuri din istoria Castelului Corvinilor, locul de nerecunoscut in secolul al XIX-lea

Publicat de: ---

adevarul

Castelul Corvinilor are o istorie de aproape sase secole, iar de-a lungul timpului a trecut prin numeroase transformari . Iata cele mai faimoase gravuri care au stat ca marturii in povestea monumentului medieval:

Castelul in 1828 - Hunyadopolis O ilustrata din 1828, reprodusa dupa mai multe decenii de arhitectul clujean Lajos PĂĄkey (1853 - 1921) infatisa Castelul Corvinilor cu totul deosebit fata de arhitectura sa din prezent. O descriere realizata de topograful austriac Joseph Adalbert Krickel, data din acelasi an.

„Castelul Hunedoara (Hunyadopolis) a fost construit pe o stanca abrupta de viteazul voievod al Transilvaniei si guvernator al Ungariei Iancu Huniade Corvin in anul 1448. O mica parte inspre rasarit a fost construita mai tarziu de principele Gabriel Bethlen. Castelul, acum renovat, ofera, ca un castel cavaleresc inzestrat cu tunuri, rondele si poduri mobile, o panorama interesanta. Maiestatea sa, imparateasa Carolina, a fost impresionata de stilul maret al castelului si a determinat renovarea unui edificiu care a fost locuit de unul dintre cei mai mari si virtuosi eroi”, afirma istoricul Joseph Adalbert Krickel, in 1828, citat in volumul „Calatori straini despre Tarile Romane in secolul al XIX-lea”.

FOTO: Castelul in 1828.

Castelul in 1834 August Frederic de Marmont, ducele de Ragusta, a vizitat Hunedoara si a cinat in Castelul Corvinilor in 1834. Impreuna cu un medic vienez si cu un conte de Brazza. „Acest castel feudal, unul dintre cele mai frumoase pe care le-am vazut, este perfect conservat. Vast, foarte bun pentru aparare, este foarte pitoresc si supravegheaza o vale superba, pe care am descoperit-o in intreaga ei splendoare. Arhitectura sa indrazneata si pozitia sa vorbesc imaginatiei. Si cand ne gandim ca a fost resedinta atator oameni celebri, capata o frumusete si mai mare in ochii nostri. O familie respectabila si curtenitoare m-a primit si mi-a facut onorurile castelului Huniazilor: este cea a administratorului pamanturilor domeniului si care apartin imparatului. Am cinat in sata cu portrete a regilor Ungariei, atit de des ocupata altadata de cei care se consacrau apararii religiei si patriei impotriva turcilor. Am vizitat sale unde se intruneau dietele, unde au fost luate rezolutii atat de generoase si care astazi e transformata in magazie de fier forjat”, relata ducele de Ragusta.

Castelul in 1838, intr-un album Castelul Corvinilor a fost pictat in 1838 de George Edwards Hering, un celebru artist londonez al secolului al XIX, iar opera sa a fost publicata intr-un album denumit Schite ale Dunarii, Ungariei si Transilvaniei. George Hering a calatorit in tinuturile Ungariei, Serbiei si Transilvaniei si a schitat cele mai frumoase locuri intalnite. Cartea sa cuprindea 25 de schite si a atras interesul publicului britanic asupra regiunii, mai putin cunoscuta in acei ani in vestul Europei. Si interiorul Bisericii Densus a fost ilustrat intr-un mod spectaculos de autorul londonez. FOTO: Castelul in 1838, de George Edwards Hering.

Castelul in 1842, gravat de un celebru artist francez O gravura celebra din secolul al XIX-lea a fost realizata in 1842 de Augustin Francois Lemaitre (Paris, 1797 - 1870), un bine cunoscut gravor, litograf si pictor francez al secolului al nouasprezecelea. A studiat arta la Paris, iar operele sale au fost prezentate incepand din 1832 si pana in 1855 la prestigiosul Salonul de la Paris. Institutia i-a acordat o medalie pentru activitatea sa. De la mijlocul secolului al nouasprezecelea A.F. Lemaitre a fost redactor si editor, iar gravurile realizate i-au impodobit propriile carti. Gravura care infatisa castelul provenea din cartea lui Frederic Lacroix: „L’ Univers: Histoire et Description de Tous les Peuples. Iles de l’ Afrique: Malte et le Goze”, publicata in 1848, la Paris. FOTO: Castelul in 1842, de Augustin Francois Lemaitre

Castelul dupa incendiul din 1854 Un incendiu a mistuit Castelul Corvinilor in 13 aprilie 1854, iar timp de peste un deceniu, monumentul a fost lasat in paragina. „Incaperile castelului sunt in mare parte distruse, fie de incendiul care l-a mistuit in urma cu cativa ani, fie din cauza neglijarii lor care i-a urmat acestuia. Sala mare si camerele alaturate, coridoarele frumoase sunt sortite prabusirii si se afla intr-o stare periculoasa. Castelul apartine Guvernului. Mr. Paget, gentelmanul care m-a adus sa il vizitez, a locuit in castel inainte de incendiul din anii trecuti si a fost angajat al Guvernului. Mi-a vorbit cu interes despre fiecare ruina a acestuia”, scria, in 1862, David Thomas Ansted, un geolog englez, care si-a publicat impresiile despre zona Hunedoarei in volumul „A short trip in Hungary and Transylvania in spring of 1862”.

Castelul in 1864, intr-un ghid de calatorii O gravura a Castelului Corvinilor a fost publicata intr-unul din primele ghiduri turistice ale Transilvaniei, lucrare semnata de Johann Hunfalvy si Ludwig Rohbock si Johann Poppel. Cartea a aparut in 1864, la Darmstadt, si oferea informatii despre Transilvania in 174 de pagini. Ghidul cuprindea date topografice si istorice despre zona, care erau completate cu gravuri semnate chiar de unul dintre autori. Alaturi de Castelul Corvinilor, in gravurile lui Rohbock mai apar Clujul, Alba Iulia, Sebes, Cetatea Devei, Sacarambul, Cetatea Rasnov si Cetatea Bran. Castelul, de Ludwig Rohbock.

Castelul, de Ludwig Rohbock.

Castelul Corvinilor in schitele 1868 Francisc Schulcz (1837 - 1870) a coordonat unul dintre cele mai ample procese de restaurare a Castelului Corvinilor. O gravura din anul 1868, in care castelul se afla in santier, oferea detalii despre viitorul decor al monumentului istoric, impodobit cu numeroase turnulete. Planurile arhitectului habsburg nu au fost finalizate asa cum acesta si-a dorit, el murind trei ani mai tarziu. Dupa moartea lui Francisc Schulcz, lucrarile de restaurare au fost continuate de catre Imre Steindl care initial a urmat orientarea predecesorului sau, dar ulterior a modificat programul de restaurare bazandu-se pe ipoteza gresita ca Hunedoara trebuia sa devina Cetate Regala, resedinta de vara pentru curtea imperiala. Castelul, in schita lui Schulcz.

Castelul Corvinilor pictat in 1872 Antal Ligeti (1823 - 1890, Budapesta) a fost un celebru pictor ungar din secolul al nouasprezecelea, curator al galeriilor de arta ale Muzeului National al Ungariei. Ligeti a pictat Castelul Corvinilor in 1872. Castelul, pictat de Antal Ligeti.

Va recomandam si:

Elisabeta Szilagyi, regina din Hunedoara. Zece mituri despre „mama-eroina“ care l-a facut pe Matia Corvin rege al Ungariei

Elisabeta Szilagyi, sotia lui Ioan de Hunedoara si mama regelui Matia Corvin, a jucat un rol importat in istoria poporului roman, chiar daca povestea „reginei din Hunedoara“ este presarata de controverse.

Castelul Corvinilor ascunde un mare secret: o cripta veche de sase secole, construita pentru Ioan de Hunedoara

Un numar impresionant de legende circula despre Castelul Corvinilor din Hunedoara, insa multe dintre ele sunt stiute de foarte putini dintre vizitatorii monumentului. Una dintre ele, documentata de arheologi, este cea a criptei in care, cel mai probabil, urma sa fie inmormantat Ioan de Hunedoara. Incaperea se afla sub capela castelui.

Cele mai ascunse secrete ale Castelului Corvinilor: domnita decapitata, beciul celor uitati, omul gasit mort in fantana

Castelul Corvinilor a fost nominalizat printre destinatiile turistice de excelenta din intreaga lume, potrivit site-ului tripadvisor.com, care a evaluat recenziile trimise de strainii care au vizitat monumentul. Turistii au fost fascinati de castel, insa cei mai multi nu ii cunosc tainele infioratoare.


(4161 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Adevarul
· Alte știri din sursa
Adevărul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Adevărul:

FOTO Secretele faimoaselor gravuri din istoria Castelului Corvinilor, locul de nerecunoscut in secolul al XIX-lea | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.58617305755615 seconds.