Miercuri, 13 Iulie 2005 - 06:03 AM Aleg.RO: Ion Iliescu se lanseaza la apa

Publicat de: Silviu Sergiu

evenimentulzilei Ion Iliescu fierbe conducerea PSD in suc propriu. Dupa ce mai-marii partidului, Mircea Geoana si Adrian Nastase, au inrosit telefonul fostului sef al statului pentru a-l convinge sa revina in viata publica a PSD, Ion Iliescu prefera sa-si tina in sah colegii de partid, dar se arata, totodata, dispus sa-si negocieze revenirea. „Ma voi gandi daca conducerea PSD merita”

Intrebat ieri ce raspuns a dat ofertei liderilor social-democrati de a prelua postura de comunicator de mesaje al partidului, Iliescu a raspuns sec: „Ambiguu!”. Apoi, fostul presedinte a spus ca se va gandi daca conducerea actuala a partidului „merita” ca el sa isi asume aceasta „responsabilitate” si a admis ca revenirea sa este „o tema de negociere”. „Am receptat mesajul. Il voi analiza atent. E o tema de negociere. Voi vedea”, a spus Iliescu. In legatura cu sansele PSD in alegerile anticipate, Iliescu considera ca acestea nu vor fi mai mari comparativ cu scrutinul de anul trecut. „Timpul este scurt”, crede fostul sef de stat. Despre posibilitatea ca Petre Roman sa participe alaturi de PSD in alegerile anticipate, Iliescu a spus ca nu a analizat acesta chestiune, dar nu respinge ideea.

Atac la actuala putere

Totusi, Ion Iliescu a dat ieri o mana de ajutor PSD, lansand un atac vehement la adresa actualei puteri, solicitand guvernului sa se ocupe mai bine de inundatii, decat de organizarea alegerilor anticipate. El a precizat insa ca vorbeste in calitate de fost sef al statului, nu de senator social-democrat. „Transformarea dorintei actualei puteri de a avea alegeri anticipate cu orice pret, in aceste momente de mare suferinta nationala, este o dovada de iresponsabilitate”, a spus Iliescu. El i-a cerut premierului Calin Popescu-Tariceanu „sa renunte la anuntata sa demisie si sa se concentreze exclusiv asupra modalitatilor de ajutorare a sinistratilor”. Pe de alta parte, Iliescu i-a solicitat presedintelui Traian Basescu sa „convoace de urgenta Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT), pentru a discuta situatia din tara si pentru a hotari declararea starii de necesitate in zonele calamitate”, cerandu-i sa prezideze o sedinta de guvern pe aceeasi tema.

"Transformarea dorintei actualei puteri de a avea alegeri anticipate cu orice pret, in aceste momente de mare suferinta nationala, este o dovada de iresponsabilitate"
Ion Iliescu


(519 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Evenimentul Zilei

· Alte știri de la Silviu Sergiu


Azi: Cea mai citită știre din sursa Evenimentul Zilei:

Ion Iliescu se lanseaza la apa | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.56376099586487 seconds.