Sâmbătă, 09 Iulie 2005 - 11:04 AM Aleg.RO: Anticipatele: acum ori niciodată!

Publicat de: Octavian Andronic

AMOS News Iată că președintele Băsescu este pe cale să-și vadă visul cu ochii, după ce aproape că renunțase la idee în fața opoziției îndârjite a premierului: vom avea alegeri anticipate! Cum s-a ajuns la o astfel de întorsătură, când nimeni nu se mai aștepta? Simplu: cu ajutorul Curții Constituționale. Pentru că înaltul for este cel care a decis, practic rezultatul final al moțiunii de cenzură a PSD: demisia guvernului!

Povestea cu anticipatele ajunsese un fel de 'Petrică și lupul', de nimeni nu mai credea în ea. Din când în când ea funcționa pe post de sperietoare atunci când Guvernul părea că iese din linia impusă de președinte.

Acum ea devine o realitate și cu greu se poate spune că ea este una convenabilă pentru cineva. Sau pentru altcineva decât președintele Băsescu, cel care speră că în acest fel să inverseze raportul de forțe din Alianță în favoarea democraților săi. Lucru altfel, destul de discutabil...

Spuneam că suntem în fața primul ui caz în care o moțiune de cenzură are - e drept, pe o filieră mai complicată - efectul răsturnării unui guvern. Au contribiut la această performanță mai mulți factori, între care cel mai important îmi pare a fi acela că în perspectiva aproape de neevitat a unei amânări prin acționarea clauzei de salvgardare, demisia guvernului pare să fie cea mai convenabilă ieșire din situația delicată în care ar fi pusă, la finele acestui an, actuala putere.

Acum ori niciodată! - pare să fie deviza Alianței care, prin organizarea alegerilor poate spera să mai păstreze avantajul pe care i-l oferă inerția electorală. Nu ni se pare, de aceea, deloc întâmplător faptul că doar la o zi după ce premierul și președintele admiteau posibilitatea amânării integrării, a fost luată această decizie disperată.

Hotărârea Curții Constituționale nu a fost nici pe departe motorul. A fost doar prilejul de a de găsi un țap ispășitor, și mi-e destul de greu să nu accept ideea că, practic, această decizie a fost forțată, într-o încercare de șantaj.

Nu-mi închipui că specialiștii doamnei Macovei sperau ca judecătorii Curții ar fi putut să judece altfel, răspunzând presiunilor Executivului și Președintelui, fără a crea un precedent extrem de periculos.

Acuzați de a fi sensibili la comenzi politice, judecătorilor Curții li s-a dat, practic, o comandă politică la care au răspuns cum le-a dictat conștiința, sau obișnuița. Nu vreau să spun că în decizia Curții Constituționale nu au intrat și considerente de ordin subiectiv.

Iar aici, un rol important l-au jucat și acuzațiile nu întotdeauna întemeiate vehiculate de președinte și de către ministrul de Justiție. Dar, dincolo de aspectul formal, al respectării Constituției, decizia este o palmă usturăto are pe obrazul celor doi promotori celei mai grave crize politice a ultimilor 15 ani.


(655 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Octavian Andronic


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Anticipatele: acum ori niciodată! | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.64867281913757 seconds.